Vezi VIDEO
O tabla ultraperformanta cu touchscreen, care a costat aproximativ 8000 de lei, a fost achizitionata de curand la Scoala „Nichita Stanescu” din Baia Mare. Din acest moment, elevii au sansa sa studieze intr-un mod mult mai placut notiunile de matematica si limba si literatura romana, datorita sistemului inovator de scriere si stergere. Tabla a fost sponsorizata de un parinte al clasei a III-a B, care nu a dorit sa ii fie dezvaluita identitatea.
Elevii de la o clasa din invatamantul primar de la Scoala “Nichita Stanescu” vor veni cu mai multa placere la scoala. Si asta pentru ca, datorita unui parinte cu dare de mana, ei au acum ocazia sa foloseasca in timpul orelor o tabla electronica performanta, pe care se poate scrie cu ajutorul unui marker optic sau, mai interesant, direct cu degetul, lucru care ii fascineaza pe copii.
Eventualele greseli se sterg cu un burete special. De asemenea, pe tabla poti sa desenezi sau sa scrii lieterele fara sa faci greseli, deoarece tabla… ti le corecteaza. Invatatoarea explica faptul ca acest soft introdus pe tabla permite utilizatorului sa realizeze pe tabla lucruri care nu pot fi realizate nici pe calculator.
“Tabla are un soft special care permite desenarea cu degetul sau cu markerul optic. Practic, aceasta este conectata prin USB la calculator. Imaginea ajunge pe tabla cu ajutorul unui videoproiector. Intreaga aparatura a costat aproximativ 8.000 de lei si a fost finantata de un parinte inimos al unui elev al clasei noastre”, a precizat Ana Maria Tyekar.
Directorul unitatii de invatamant, Liviu Stancu, este extrem de incantat de achizitia care s-a facut la scoala.“Ma bucur foarte mult ca am reusit, prin intermediul acestei sponsorizari, sa modernizam baza materiala a scolii. De asemenea, ma bucura faptul ca acum, in vreme de criza, mai sunt oameni care investesc in invatamant. Ceea ce m-a impresionat este, insa, faptul ca acest domn nu doreste sa ii fie data publica identitatea”, a spus Liviu Stancu.
Sursa: Catalin Tineghe