Fostul selecţioner vine cu trei măsuri, pe care Federaţia ar trebui să le aplice, începând din sezonul următor, astfel încât loturile naţionale de tineret şi senioare să aibă de câştigat, iar România să emită din nou pretenţii la turneele finale.
Liga Naţională de handbal feminin a ajuns un campionat dominat de jucătoare străine, plătite “regeşte” din bani publici. O problemă pe care Gheorghe Tadici a tot scos-o în evidenţă de nenumărate ori, iar fostul selecţioner a tras un semnal de alarmă, mai ales după ce naţionala României a avut de suferit, iar la ultimele două turnee finale s-a clasat doar pe locul 12.
Pentru a redresa handbalul românesc, Gheorghe Tadici vine cu trei propuneri urgente şi a solicitat o întrunire cât mai rapidă a Consiliului de Administraţie.
Concret, Tadici solicită introducerea unei reguli privind înscrierea în raportul de joc la Liga Naţională feminin a minimum 8 jucătoare de cetăţenie română la fiecare joc.
Fostul selecţioner îşi doreşte o regulă potrivit căreia echipele din Liga Naţională feminină să aibă permanent în teren 3 jucătoare de cetăţenie română începând cu sezonul 2022 – 2023 şi 4 jucătoare de cetăţenie română începând cu sezonul 2023 – 2024.
O altă regulă propusă de antrenorul de la HC Zalău este folosirea în fiecare joc la Liga Naţională a unei jucătoare U21 minimum 15 minute şi a unei jucătoare U23 minimum 30 minute.
În momentul de faţă, cele 14 echipe din Liga Naţională au în componenţă 78 de jucătoare străine. Au fost şi situaţii când unele echipe de handbal din România a trecut pe foaia de joc 12 jucătoare străine din 16 posibile!
„Experienţa pe care o am în handbalul feminin mă face să garantez că o asemenea măsură ar avea efecte foarte rapide şi în ceea ce priveşte performanţele loturilor naţionale de junioare şi tineret. Este foarte important ca aceste măsuri să fie luate cât mai urgent, ca să dăm cluburilor timpul necesar pentru a-şi construi strategia pentru sezonul 2022 – 2023 şi următoarele.
Am 47 de ani de antrenorat, experienţă de lot naţional la toate nivelurile şi ştiu ce înseamnă reprezentarea la un Campionat Mondial, European. Sunt nişte argumente care nu pot fi combătute decât de nişte rău intenţionaţi.
Aştept două argumente care să le desfiinţeze pe ale mele şi atunci zic pardon”. (Gheorghe Tadici)