Asigurarea integrității fondului forestier reprezintă o prioritate, polițiștii maramureşeni acționând permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Prin structurile sale specializate de ordine publică, poliţiştii maramureşeni au organizat, în primele şase luni ale acestui an, peste 100 de acţiuni pentru depistarea neregulilor din acest domeniu.
În cadrul acestor acţiuni s-au realizat 408 controale, toate cu efective lărgite, în fondul forestier, la sediile unor societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate exploatarea, prelucrarea sau comercializarea materialelor lemnoase dar şi pe drumurile din judeţ pentru verificarea legalității transportului de materiale lemnoase.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 49 dosare penale în care sunt cercetate mai multe persoane bănuite de comitere unor infracțiuni prevăzute de legislația privind protecția fondului forestier.
Totodată au fost aplicate 146 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, iar ca măsură complementară au fost confiscați sau reținuți în vederea stabilirii provenienței 711 metri cubi de material lemnos.
Poliţiştii maramureşeni continuă activitățile, în sistem integrat, împreună cu specialiști din cadrul gărzilor forestiere și direcțiilor silvice, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.