Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, astăzi, sâmbătă, 14 decembrie 2024, de la ora 10:30, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare, de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, înconjurat de un sobor de peste 20 de preoți, care au dus binecuvântarea slujbei și untdelemnul sfințit pe toate secțiile spitalului, miruind bolnavii din saloane.
La final, PS Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit un cuvânt duhovnicesc care a făcut referire la importanța Tainei Sfântului Maslu în viața pacienților și a credincioșilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca în fiecare an și anul acesta a hotărât ca, în Patriarhia Română, 2024 să fie declarat ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
În acest context, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în proiectul eparhial pe anul 2024, și-a propus ca pe lângă sprijinul acordat bolnavilor prin oferirea de medicamente sau alte bunuri de care au nevoie, să arate și o purtare de grijă și o pastorație spirituală mai intensă prin Sfintele Taine ale Bisericii și prezența preoților lângă cei aflați în spitale.