Un baimarean de numai 18 ani a talharit o femeie din Satu Mare. Ghinionul lui a fost ca un barbat care a vazut scena a intervenit si l-a imobilizat pe agresor. Tanarul a fost predat pe mana politistilor si a fost prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva. Chiar daca a comis o infractiune cu violenta, baimareanul va fi cercetat in libertate, dupa ce magistratii au dispus luarea masurii controlului judiciar.
Ieri, 1 mai, la ora 10:02, Politia Municipiului Satu Mare a fost sesizata prin Serviciul Apeluri de Urgenta 112, de catre T. Valentin din Satu Mare, despre faptul ca a retinut o persoana care a comis o talharie. Politistii sositi la fata locului au stabilit ca M. Claudiu de 18 ani, din Baia Mare, aflandu-se intr-un bloc de pe strada Ostrovului, in jurul orei 09:50, a deposedat-o prin violenta pe B. Evelin, de 34 ani din Satu Mare, de un portmoneu care continea documente, un telefon mobil si suma de 45 lei, cauzand un prejudiciu total de 120 lei. Bunurile sustrase au fost gasite asupra suspectului si restituite partii vatamate.
Fata de M. Claudiu s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 ore. A fost prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva pe o perioada de 29 zile, pentru savarsirea infractiunii de talharie, insa judecatorul de drepturi si libertati a dispus luarea masurii controlului judiciar fata de acesta pe o durata de 30 zile.
Sursa: Emm