Politistii din Remetea Chioarului au fost sesizati ca un taximetrist a fost victima unei talharii. Atacatorii i-au furat acestuia autoturismul, proprietatea unei firme de taximetrie, lasandu-l nauc in mijlocul strazii. Taximetristul a declarat ca totul a inceput in noaptea de 13 spre 14 februarie, cand a transportat patru tineri in mai multe localitati din Maramures.
Plimbarea s-a prelungit pana in zori, cand grupul se indrepta spre Berchezoaia. Agresiunea a avut loc in jurul orei 4.30, dupa cum a spus soferul de taxi. Pasagerul de pe scaunul din dreapta fata i-a cerut sa opreasca, iar cand autoturismul stationa a scos cheia din contact si l-a amenintat pe taximetrist, cerandu-i sa coboare. Reclamantul a iesit din masina si a fugit, iar clientii au luat masina si dusi au fost.
In urma investigatiilor efectuate de catre politistii de la Serviciul Investigatii Criminale, Postul de Politie Coas si Postul de Politie Remetea Chioarului, s-a reusit identificarea in trafic a celor patru suspecti. Este vorba despre Vasile B. (24 ani), din Baia Mare, Adrian S. (26 ani), din Ciolt, Mircea M. (18 ani), din Baia Mare, toti cunoscuti cu antecedente penale, si o minora in varsta de 15 ani, din Baia Mare.
Politistii au stabilit ca primii trei suspecti au condus autoturismul, pe rand, desi niciunul nu are permis de conducere. In timp ce Mircea M. se afla la volan a pierdut controlul autoturismului si a intrat intr-un sant, pe raza localitatii Remetea Chioarului. Nicio persoana nu a fost ranita si nici masina nu a fost avariata in urma incidentului.
Judecatoria Baia Mare a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a invinuitilor Vasile B. si Adrian S. si cercetarea acestora sub aspectul comiterii infractiunilor de talharie si conducere fara permis. Mircea M. este cercetat in libertate pentru complicitate la talharie si conducere fara permis, iar minora doar pentru complicitate.
Sursa: Vasile Dale
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult