În noaptea de 17/18 aprilie, la ora 23.55, în timp ce efectuau serviciul de patrulare şi control, polițiștii din Borșa au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Gruiu lui Dan din oraș. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Borșa.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar în urma controlului autovehiculului polițiștii au identificat mai multe elemente de muniție, un pistol calibru 6 mm, un dispozitiv de ochire tip „reddot” și un cablu metalic, acoperit cu protecţie din plastic, cu lungime de 80 cm, cu laţuri la ambele capete.
În sprijin a fost solicitată grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Borşa şi polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, toate bunurile fiind ridicate în vederea efectuării de verificări.
Totodată s-a dispus și imobilizarea autoturismului în cauză.
În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.