Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un tânăr din Bistrița Năsăud, căutat de autoritățile din Portugalia pentru trafic de substanțe interzise.
În data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de frontieră C.M., în vârstă de 29 de ani, din județul Bistrița Năsăud.
La verificări, s-a constatat că tânărul este căutat de autoritățile din Portugalia, pe numele lui fiind emis, în data de 29 septembrie a.c., un mandat european de reținere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit cu stupefiante și substanțe psihotrope.
Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.