În timp ce acţionau pentru prevenirea accidentelor şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, aseară, în jurul orei 22.00, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe D.J.186 Dragomireşti.
La volan a fost identificat un tânăr de 29 de ani, din oraş. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere.
Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.