Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat, în seara de 25 aprilie, în trafic pe o stradă din Sighetu Marmației, un tânăr în vârstă de 23 de ani la volanul unui autoturism, aflat sub influența băuturilor alcoolice și care deținea și un pliculeț cu substanță susceptibilă a fi interzisă.
În jurul orei 21.30, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit pentru control pe o stradă din Sighetu Marmației un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
În urma verificărilor specifice efectuate asupra conducătorului auto și a autoturismului, sub îmbrăcămintea tânărului, polițiștii de frontieră au descoperit un pliculeț cu o substanță albă cristalină, de aproximativ 2 grame, posibil MDMA.
Se asemenea, deoarece tânărul emana halenă alcoolică, s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul Poliției Municipale Sighetu Marmației unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Drept urmare, pliculețul cu praf alb susceptibil a fi substanță interzisă, a fost ridicat în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, precum și pentru conducerea unui vehicul sub infuența alcoolului.
Substanța a fost ambalată, sigilată și transmisă către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000.