Tânărul implicat în producerea accidentului de circulație de pe raza orașului Târgu Lapuș, în urma căruia o persoana și-a pierdut viața, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă.
În dimineața zilei de sâmbătă, 17 August, în jurul orei 04.40, patrula de ordine și siguranță publică, care desfășura activități pe raza orașului Târgu Lăpuș, a observat că pe strada Liviu Rebreanu din oraș se afla o persoana decedată. Polițiștii au constatat că este vorba de un bărbat de 68 de ani, din oraș, care a fost transportat la morga spitalului.
S-a constituit de îndată echipă complexă de cercetare și au fost demarate de urgență activități specifice în vederea stabilirii împrejurărilor în care a decedat bărbatul.
Primele verificări efectuate de polițiști au relevat că bărbatul decedat a fost victima unui accident rutier, iar șoferul implicat a părăsit locul faptei. Ulterior a fost depistat autoturismul implicat în accident și a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Târgu Lăpuș, bănuit că se afla la volan în momentul comiterii faptei.
Din cercetările efectuate până în acest moment s-a stabilit că tânărul, care conducea un autoturism dinspre Răzoare spre centrul orașului, l-ar fi surprins și accidentat mortal pe bărbatul care circula pe o bicicletă, pe același sens.
În momentul în care a fost găsit, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei și ulterior la sediul poliției pentru audieri.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
La acest individ.. Clar puscarie minim 7-10 ani plus sa nu mai poata vre-odata sa aiba permis.. Politia le permite prea multe la acesti teribilisti..