Românii din diaspora să nu mai facă testul de sifilis și alte boli similare, înainte de a se căsători, este inițiativa a trei parlamentari de diaspora aleși pe listele USR PLUS, scrie Ziarul Românesc din Spania.
Trei parlamentari USR PLUS au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea certificatului medical prenupţial cerut la căsătorie.
Propunerea legislativă vizează modificarea art. 25 din Codul civil, în sensul scoaterii certificatului medical prenupţial, în acest fel reducându-se numărul de documente pe care cuplurile trebuie să le pregătească când se prezintă la starea civilă.
Acest proiect ne-a fost cerut chiar de românii din comunităţile din străinătate şi ca urmare l-am depus împreună cu colegii mei deputaţi USR PLUS de Diaspora în Parlament, a afirmat Radu Mihail, liderul grupului USR PLUS din Senat, potrivit Agerpres.
Deputatul Simina Tulbure a susţinut că certificat medical prenupţial este un document care se eliberează în urma unor teste medicale pentru a arăta dacă viitorii soţi sunt bolnavi sau nu de HIV/SIDA, sifilis sau TB.
Al treilea parlamentar USR care susține demersul este Iulian Lorincz. (flux24)