Tara Chioarului, zona Prelucilor: cel mai accidentat traseu din Defileul Lapusului, pe Valea Rea, spre Cetatea din Dealul Corbului

Duminica Floriilor, 7,30 h. Plecam spre Copalnic si de acolo la dreapta-n sus, spre obarsia vaii Domosa cea cu ape imputinate ce si-a taiat albia afund in versantii sistos cristalini si pe alocuri calcarosi. Dealul Manasturului, cu gospodariile muntene razlete specifice Tarii Chioarului, ramane la stanga vaii. In fata ne asteapta aceeasi arhitectura traditionala a gospodariilor imprastiate din Copalnic Deal. Privirile ne sunt strivite brutal de viloiul bar etajat, cu sarpanta rosie, inconjurat de cateva jipane neo-ciocoiesti.

Continuam pe drumul largit pe baza unei finantari SAPARD, nu si bine nivelat. Ne indreptam spre Preluca Noua, cotind stanga (pentru ca inainte drumul duce spre Codrul Butesei cu deviere apoi la stanga spre Aspra, respectiv deviind la dreapta spre Intrerauri – raul Cavnic si apoi in Coas). 

Lasam pe dreapta asa zisa poarta maramuresana cioplita-n lemn, ce precede tintirimul bisericii cu turle argintii concurata de cativa molizi falnici. 

In dreapta avem valea lui Craciun (obarsia) ce afluieste in malul drept al Lapusului separand Aspra (vest) de  Dealul Corbului (est). 

Tinem drumul din ce in ce mai îngust si mai bolovanos pana la capat, adica in dreptul gospodariei invatatorului Bodea strajuita de jur imprejur de nelipsitii pruni. 

Privim spre vest si ni se pare ca avem doar la o aruncatura de bat biserica ortodoxa cu turla argintie din Aspra. 
O alta, mai noua si mai zvelta, greco-catolica, ridicata de vreo trei ani, e sus, la nord-vest, in hotarul dintre Preluca Noua-Aspra si Codrul Butesei. Ambele sunt niste repere excelente in extrem de framantatul relief ce caracterizeaza zona. 

Abandonam masina si imediat intalnim un localnic amabil care ne da cateva relatii in timp ce consultam harta. Aflam astfel ca la est de gospodaria invatatorului Bodea mai e doar casa lor care tine de Aspra de sud-est.
Tot spre est e o vale fara nume apoi valea Rea – salbatica si afunda.

Dincolo de ea e valea Stanjerilor (Stejarului, si nu Finisului cum e trecut pe harta topo, nici a Afinisului, deoarce Afinisul e toponimia unei fete de deal de la obarsia vaii Stejarului, in sud-estul Prelucii Noi).

Dincolo de valea Rea, catre est, incep gospodariile razlete din Dealul Corbului. 

Continuam spre est si trebuie sa traversam valea Porcului pentru a ajunge in culmea nord-estica. Aici s-a amenajat în 2006 Drumul Sapardului – dinspre Copalnic Manastur spre dealul Manasturului – tangent vest Prelucii Vechi si dealul Corbului. Exista intentia de-al continua pe la puntea Salnitei spre satul cu acelasi nume, racordand rutier zona cu drumul Valeni–Peteritea–Vima Mica–Boiu Mare–Mesteacan si acolo cu soseaua nationala Cluj Napoca–Baia Mare. 

S-a facut ora 9 cand o luam spre capatul drumului pietruit.
Lasam pe dreapta frumoasa si ingrijita gospodarie a celui ce ne daduse relatii, admiram la poalele gardului de lemn ghirlandele albastre ale florilor de priboi. 

Tinem culmea spre sud si ajungem la o sura traditionala, conservata impecabil, scaldata-n soare, cu o claie de paie fotogenica alaturi. 

Drumul devine unul de carute si urmeaza culmea sud-vestica.

Nu peste mult dam de o a doua sura izolata, excelent conservata, cu un frumos corn inflorit alaturi.
La dreapta e un valcel arid, cu hatis de spini, paducel si porumbele. Mai jos sunt mesteceni inmuguriti, carpeni dand in verde fistic si o salcie mareata cu o superba rochita din frunzulite de-un verde crud.

In fata ne atrage atentia o spinare cascadata de stanci. 
Realizam repede ca se afla de pe malul stang al raului Lapusul. 

Tinem in continuare culmea, fagetul face loc treptat stejarului si sisturilor cristaline prezente sub forma de uriase blocuri sau placi suprapuse, drapate cu muschi verzi-aurii. 
Stejarisul e sec, demult neplouat, cu un gros covor de frunze si ghinda. 

Auzim Lapusul curgand zgomotos la vreo 150 m sub noi. 
Continuam pe culmea tot mai accidentata si ajungem la doua puncte de belvedere plasate pe niveluri diferite, catre albie. Este evident ca nu mai putem cobora spre sud, piciorul devine stancos si impracticabil fara mijloace sumare de asigurare alpina. 

La stanga, abia perceptibila, curge valea Rea. 
Privim înspre amonte si vedem linia dreapta/scurta a Lapusului argintiu. Dupa vreo 150-200 m malul drept devine impracticabil datorita coborarii unui picior custuros, aproape vertical, pana la undele reci. 

Tinta noastra apare privind contre jour catre sud-est, sub forma unui zid de piatra crenelat. L-am admirat cu doar o saptamana-n urma dinspre Dealul Corbului.  

Pentru a ajunge la Cetate avem trei solutii teoretice. 
Prima ar fi sa coboram in valea Rea pe versantul drept, extrem de accidentat, inclinat la 45-30 % si apoi sa continuam in amontele malului drept al raului Lapus pana la piciorul stancos ce se-afunda-n undele acestuia. 

A doua varianta ar fi sa coboram in valea Rea si sa suim imediat contrapanta placata cu lespezi înverzite de muschi, a malului sau stang.

Cea  din urma: sa abordam totul pe la obarsiile vaii seci, fara nume, apoi pe valea Rea si valea Stejarului pentru a cobora in final Dealul Corbului (prin vest) pe culmea impadurita spre o poienita cu belvedere catre Podireiul Salnitei. Asta ar presupune un ocol extraordinar. 

Soare, cald, manunchiuri vioaie de flori policrome de mazariche salbatica (rosii-albastre), rare albastrele si primule, frecventi coltisori dar mai ales ferigi, ferigute… 

Decidem abordarea cea mai brutala, cea directa. 

De la belvederi o luam spre nord-est de-a coasta, usor descendent, pe mai mult virtuale poteci de ciute si caprioare. 

Stancariile sistos-cristaline se inmultesc pentru a lua aspectul unui picior de munte cascadat, pe alocuri acoperit cu smocuri de parul porcului si ferigute.

Valea Rea se vede tot mai bine, e extrem de bolovanoasa, cu praguri, repezisuri si marmite sclipitoare. 

Datorita ariditatii solului arborii, mai ales stejari si carpeni, sunt foarte rari, multi uscati pe picioare, haotic doborati de furtuni, in stare de putrefactie, blocandu-ne accesul. Nu ne acorda nici cel mai vag punct de sprijin. 
Dimpotriva, uneori pornesc la vale, razand totul in calea prapastioasa, riscand sa ne antreneze accidentandu-ne. 

Ne deplasam realmente pe imaginare poteci, nu mai late de 15-18 cm, cu riscul alunecarii pe frunzisul uscat si gros ce ascunde ramuri belite de scoarta, parsive. 

Ajungem pana la vreo 12-15 m deasupra vaii Rea. 
Constat ca …pe-aici nu se trece. De-aveam o cordelina…

Suim spre culme pe un picior stancos, chiar mai mult decat am coborat, apoi facem o traversare precara spre nord-est.

Ajungem la un larg valcel ce doar pare accesibil. Nu e. 
Finalul de legatura al acestuia spre malul drept al vaii Rea e reprezentat de covata unei cascade, lunga de circa 35-45 si inclinata la 35-40 %, pe calcare bej-ruginii. 

Tatonam pe malul drept al valcelului cu cascada, pe langa haotice doboraturi de arbori. 
Intuiesc o sinuoasa varianta de coborare pe care continuu sa cobor. 

Ce fantastic sprijin ne acorda betele de trecking! Trei volte abrupte-scurte, ca un fel de cristiane peste lespezi instabile si frunzis. 

Dupa o ora si jumatate atingem malul vaii Rea si continuam spre amonte. 
Vizavi, de valea Rea (versantul stang), inclinat la 35-45 %, printr-o albie de grohote, curge incredibil un superb cascadat parau. 

Ne repliem, dupa care renuntam sa coboram (vreo 100-150 m) spre confluenta cu Lapusul.
Evitam astfel saritorile, cascadele dar si afundele marmite stranse-n chingi de lespezi sistos-cristaline, captusite cu muschi gros.

Pornim inspre amontele vaii Rea, urmarindu-i prin albia accidentata imprevizibilele meandre.
Imortalizand stagnante ochiuri cu ruginii frunze plutinde de parca ar fi niste fluturi amfibii, mai apoi fuioare-repezisuri, mici canioane. 

Malurile devin coveti stancoase impracticabile printre care navaleste, ca-ntr-un natural canal de fuga, o impresionanta cascada. 
Nici intr-acolo nu se poate. 

Ochim un loc accesibil pe malul stang pe unde suim.
Prindem o culme cu faget rar, matur, intercalat cu lastaris tanar si ne înaltam treptat, la 15, 25, 50 m de-asupra vaii Rea.

Ajungem in zona stejarului unde dam de un relief stîncos ce aminteste de valea Rea din Retezat. Poposim pe o culme cu rariste. 

Privim spre nord-nord-vest si vedem, ca pe o jucarie, sura cu paie pe langa care am trecut. 

S-au scurs 2 ore de la debutul turei cand constatam ca pentru a atinge culmea Cetatii, trebuie sa coboram alt versant stancos-accidentat,adica malul drept al vaii Stejarului (eronat trecuta valea Finisului pe harta topo). 
Ajunsi, apoi,  in albia cu mai putine ape, dar minunat de salbatica, trebuie sa suim versantul la fel de abrupt pentru a atinge culmea orientata est-sud-vest ce ne va conduce pe o larga poteca pastorala la zidul stancos al Cetatii. 

Trei ore ne trebuiesc pentru atingerea obiectivului dar…cu siguranta merita. 

Privim spre sud si descoperim Salnita, multumita bisericii inconfundabile. 
La est-sud-est ultimele gospodarii din Dealul Corbului preced coborarea in lunca raului Lapus si puntea suspendata.
Dincolo de Lapus, spre sud-sud-vest, padurile de fag si carpen lasa loc poienilor largi ce preced Romanestiul, adica La Cristea, la padure. 
Iar in final, la vest podisul din zona Boiului Mare – dealul Mesteacan taiat de magistrala liniei electrice de inalta tensiune ce vine de la Surduc.
 
Spectacolul magistral e insa sub noi. Privim suspendati pe lespezi belvederea la circa 150-200 m, comparatia cu balcoanele Cetatilor Ponorului sau belvederile Cheilor Galbenei din Apuseni fiind pe drept cuvant indreptatita.

Aici bucla în U a Lapusului…scurs spre imediat succesiva (doar intuibila) bucla cotita invers, confera prin culoare, stralucire si vuietul apelor un surplus de pitoresc ce anihileaza, intr-un fel, amenintatorul abis. 

Ne deplasam pe culmea tot mai ingusta spre debutul Cetatii, adica al peretilor stancosi verticali dispusi in doua trepte inegale. 
Primul de vreo 12-15 m, cel superior de vreo 35-45 m, crenelat. 

Tragem cadru dupa cadru apoi constatam ca se poate continua fara risc prin spatele (nord-nord-vestic) Cetatii catre o inseuare impadurita.

De acolo suim pe varful unui muncel impadurit, custuros-accidentat si inaccesibil spre sud-est, obligand raul la a doua flexare-n bucla. 
Dar asta nu e totul. 
Malul stang al Lapusului, opus celui pe care ne aflam, prezinta trei picioare stancoase dur-povarnite, practicabile numai de cei initiati in alpinism si minim dotati cu echipament de escalada/asigurare adecvat. 

O luam pe culme inapoi. Remarcam un drum pastoral ce se angajeaza spre nord-est dar noi continuam pe poteca larga catre est-sud-est pentru a ajunge in poienita.

De aici putem admira spre sud-vest intreaga Cetate sustinuta demiurgic de contrafortii impresionanti de piatra. 
Doar de aici, de la poalele unui paducel abia infrunzit, putem panorama in continuare spre aval, pana spre stancariile ametitoare si Scaruta Asprei ce descinde spre o a doua punte aruncata ingenios peste rau. 

Facem un scurt popas pentru intremarea puterilor fiindca, desi distanta/timpul parcurs au fost relativ mici, brutalitatea reliefului, diferentele de altitudine de suit-coborat au necesitat un efort sustinut. 

Dupa vreo 20 de minute suim in culme prin padurea rara de stejar care tradeaza un fost incediu. Dovada stau trunchiurile carbonizate.
La dreapta avem o vale seaca din care o zbughesc speriate doua frumoase caprioare.

Tinem culmea spre nord si iesim intr-o fanata cu livada, aproape de o gospodarie solitara. 
Dincolo de ea, catre nord-est, e un valcel afund, cu crang recent incendiat. 
Peste el se vede o alta gospodarie solitara. 

In stanga noastra, spre vest, e o vale afunda cu malul stang acaparat de spini, paducei si porumbele partial recent arse traditional pentru a distruge balariile si a da viata coltului crud al ierbii pentru oi si capre.

In acest timp malul drept, mai povarnit, stancos pe alocuri, e impadurit cu faget. Auzim latrat de caini apoi vedem un taran cu soata lui chemandu-ne, invitandu-le sa le calcam batatura. Incerca sa ne ademeneasca cu horinca lor de prune, strong.
 Ar fi un ocol prea mare, prin urmare strig intrebandu-i de numele vaii din stanga. 
Acestia imi spun ca e valea Stanjerilor (Stejarilor) pe care o mai traversasem o data, mai în aval. 
Le multumim si uram sarbatori pascale fericite dupa care coboram in vale.

Suim pe malul drept si privim in urma. Spre stanga, vedem ingenioasele poteci si drumul de caruta traditional ce leaga nestiut catunele. 

Ajungem in culmea cu afinis, dam de serpuirile unui vechi drum pastoral si poposim in gospodaria traditionala a lui Petrea de la Deal, adica a lui Ciocan Petru. 
Povestim cu sotia acestuia, o tanara de sub treizeci de ani, cu ochi de cicoare transmisi frumosului sau fiu blondut, de doar 10 ani, elev in clasa a V-a. 
Aflam ca baiatul face zi de zi marsul peste coclauri pana la scoala din Preluca Noua.
Impresionant! Inimaginabil si inacceptabil pentru un copil de orasan. 

Un batran uscat si ridat, tatal femeii, ne priveste curios din curtea situata deasupra cuptorului pentru copt paine, inconjurat de covorul albastru-verde al sutelor de priboi. 

Un grajd si o sura traditionala in dreapta, deasupra lor un cotet , la stanga o magazie cocotata pe fundatie de piatra, langa ea antena statiei de radio emisie/receptie, unica modalitate de comunicare cu lumea, apoi trainica lor casa, cazile pentru borhot, un sopron si sub el cazanul de-arama, pentru fiert horinca de prune, un circular, un gater, stive de lemne de foc, cherestea…

Sunt nespus de izolati dar…fericiti ca au electrica. Avusesera si inainte, instalandu-si la circa 500 m vest, in valea Rea, un generator de curent si linia adecvata, pe stalpi de lemn.
Si-au completat instalatia cu o piua si o moara pentru granele agonisite cu truda în gospodarie. 

De admirat totul, inainte de toate bonomia, dragostea de viata, tenacitatea exemplara, dar si capacitatea de autoizolare si cu siguranta renuntare. 

Suntem inca in Dealul Corbului, pe dealul Zvardinii si la o altitudune de 573 m.  Tanara femeie ne conduce pana spre versantul stang abrupt, cu pajiste scunda si ne arata drumul pentru carute ce serpuieste spre fosta casuta a generatorului, valtorii si morii din valea Rea. 

Ne luam ramas bun dupa care, la inceput urmarim drumul in serpentine, mai apoi direct, pe langa dezafectata linie electrica.
In 20 minute, solicitandu-ne din plin genunchii, ajungem la firul vaii, spre amonte cu zagaz din trunchiuri si ramuri. 
Dedesubt o mare scaldatoare indiguita cu pietre, acum mai mult loc de adapare, odinioara de aici pornind pe malul stang canalul pentru apa strunit de lobe de lemn, azi putrezinde.

In dreapta noastra ramane un spurcat spalat de ape torent cu malurile consolidate de o brazda picturala de faget. 

Sisturi cristalinele, calcarele marmoreene si cuartitele dau o fotogenica policromie vaii. 
Malul drept pe care va trebui sa-l suim, pentru a atinge in final, in Aspra de sud-est, cota 592 m, e impracticabil datorita pantei, lespezilor care-l placheaza si pe alocuri spinarilor cascadat-stancoase. 

La aproximativ 50 m amonte de generator si digul de trunchiuri si ramuri trecem valea angajandu-ne sustinut pe un picior partial defrisat. 
Dupa o vreme potecuta devine vizibila, lata de cel mult 25 cm, mai mult o brana orientata spre sud-vest
Valea Rea ramane din ce în ce mai filiforma, in stanga noastra. 

O ora ne-a trebuit din Dealul Corbului (gospodaria lui Petre Ciocan)  pana in culmea dinspre Aspra sud-est. 

Am suit putin la dreapta (nord) pe culmea cu pajiste arida. 
Am remarcat apoi o poteca ce urmeaza spinarea culmii dintre valea Stejarului si valea seaca, fara nume.

Spre sud-vest, o alta poteca, mai îngusta si acaparata de tufe agresive de maces continam spre vest, spre Aspra. 
O urmez coborand usor spre obarsia vaii fara nume, la o captare cu valau pentru adaparea vitelor.

Suntem sub primele gospodarii iar de aici pana la masina continuam  vreo 15 minute pe drumul pietruit. 

Cinci ore si jumatate a durat aventura de-aceasta data, dar cata diferenta de nivel si cu ce efort si precautie.
Cu certitudine, din toate traseele parcurse in Tara Chioarului – Culmea Prelucilor – Defileul Lapusului azi am fost intampinati de cel mai accidentat si salbatic, dar pe masura de pitoresc si fascinant relief. 

O luam spre Baia Mare (o ora cu masina, vreo 15 km de drum pietruit pana-n Copalnic si de acolo circa 20 km, pe asfalt).
Departe spre est, deasupra Dealul Corbului si spre Preluca Veche, pajistile inalte continua sa arda degajand albi valatuci de fum, lasand in loc versantii si culmile negre taciunde din care rasarea doar silueta cu cupola argintata a stravechii rastigniri.

Coboram din Copalnic Deal pe valea Domosei si aruncam o privire la dreapta, acolo unde se desprinde o varianta de drum spre gospodariile muntene rare din dealul Manasturului. 

Remarcat uriasul buchet alb al celui dintai prun inflorit. 
Dar cum va arata Tara Chioarului si valurita zona a Prelucilor, Dealul Corbului, Aspra, Sahelba, Codrul Butesei, Intrerauri…peste vreo 2-3 saptamani, atunci cand miile de pruni, aproape seculari dar si destui tineri, vor fi infloriti? 

Poate ne va fi dat sa ne bucuram in curand si de asta, incropind inedite trasee in mai mult decat generosul Defileu al Lapusului, de la Aspra in jos. 

Am batut culmile Asprei, traversand de cate doua ori valea Rea, valea Stejarului, panoramand raul Lapus de la inaltimea necuceritei Cetati.
Haladuind prin Dealul Corbului am savurat salbaticia Defileului Lapusului, pentru a cata oara si cam in toate anotimpurile, in minte ne-au revenit cei ce arunca atotstiutori ce frumos judet,ce tara frumoasa avem ! 

Chiar asa dar…de fapt cat de putin(i) o cunoastem! Vorba lui Misu Ghetie, de n-am lucra nimic, umbland vreo mie de ani pe coclauri….nu ne-ar ajunge s-o stim binisor, s-o pretuim si respectam asa cum se cuvine.

Sfaturi pentru parcurgerea traseului turistic:

Traseu turistic nemarcat care presupune practica in orientare si citirea unei harti. 

Durata parcursului turistic-pietonal este de 5 1/2-6 ore.

 Atentie la asigurarea apei potabile, in traseu existand deosebit de precare surse, vaile montane fiind poluate menajer in amonte. 

Traseul nu este recomandat pe vreme necorespunzatoare dar nici persoanelor neantrenate in parcurgerea versantilor abrupti si accidentati. 

Riscul survine la pasajul peste zona inferioara a vaii Rea, aproape de confluenta cu Lapusul, dar si odata ajunsi pe stancariile Cetatii, la 150-200 m deasupra Defileului Lapusului. Mare atentie, nu va hazardati, nu bravati!