Ne intalnim la 7 dimineata si pornim spre Copalnic. Cotim dreapta parasind asfaltul soselei ce duce-n Targu Lapus. Urmarim drumul pietruit ce trece podul peste raul Cavnic pentru a contina valea Domosa (in amonte) spre pitorescul Copalnic Deal. Lumina diminetii pare verde pal-aurie dupa ce violeaza blajin frunzisul atat de crud. Ne aflam din nou aici si e un prilej deosebit de bucurie si candida incantare.
Ajungem langa bijuteria arhitectonica, in albastru ultramarin si cu patinata caciula de paie, a casei parintesti ce apartine lui Stefan Barbos, membru al Ansamblului Artistic Transilvania de peste trei decenii si pe care il vom cunoaste la intoarcere.
Continuam spre Preluca Noua. N-o luam la stanga, pentru a cobora spre biserica din Preluca Noua ci la dreapta. Continuam spre Codru Butesei si avem in stanga Valea lui Craciun (obarsia).
Oprim pentru panorame contre jour spre livezile de pruni abia imbobocite, intercalate cu flori albe de ciresi si peri, molizii-palc concurand cu argintiul turlelor bisericii din Preluca Noua.
Dupa o afunda inseuare drumul se avanta spre o culme cu un grup de gospodarii traditionale incadrate de pomi in floare.
Doar siluetele cucilor, codobaturilor argintii, gaitelor maculeaza-n zbor azurul infinit.
Spre dreapta se desprinde drumul pietruit catre Intrerauri–defileul Cavnicului–Coas. Varianta la stanga catre Aspra, facil identificabila dupa argintia turla a bisericii greco-catolice de lemn (din dealul Pitigai), construita dupa anul 2000 pentru enoriasii din Codru Butesei, Sahelbe, Aspra si Preluca Noua.
Intersectia e reperabila si dupa Cimitirul rusilor, cu numeroase cruci de lemn, invadat de lastaris de salcam (aici isi dorm vesnicul somn ucrainenii ce exploatasera odinioara padurile din versantii malului drept ai raului Lapus).
Pornim catre dealul Pitigai, la dreapta cu un codru de carpen si fag, la stanga o pitoreasca sura si o ordonata gospodarie.
Seceta prelunga a accentuat rosul terracota al podzolurilor aride in care sleaurile carutelor au sapat fagasuri afunde.
Taluzurile insa, drapate de intinsele colonii albastre cerneala a priboilor mii, completate de mai micile palcuri de toporasi, violete si viorele ori trei frati patati sunt impresionante. Mai rarele exemplare galben-verzui de Euphorbia armonizeaza pastelul primavaratic.
Panoramam vast, spre nord, vest si sud, dinspre varful Mogosa, Ignis, Stramba spre Pietroasa si Piatra Tisei de Nistru.
Pana acolo admiram salba localitatilor rurale dintre Somcuta Mare–Tautii Magheraus–Baia Mare, dar si spre Valenii Somcutei, Durusa–Curtuius–Varai–Mesteacan–Boiu Mare. Mai aproape, undeva sub noi, ne incanta privirea Aspra si Sahelbe dar si dincolo de Lapus, catre Vima Mica.
Ne luam rucsacii si coboram catre Aspra.
Oprim aproape la tot pasul pentru a imortaliza ciresi si peri in floare, delicati mesteceni abia infrunziti.
Urmam drumul lutos-rosietic, deviem pe la o pitoreasca gospodarie spoita-n ultramarin dupa care trecem pe langa mici cimitire de familie.
Ne apropiem de delutul pe care locuieste mama –septuagenara- a vestitului mester maramuresan al penelului, Aurel Dan.
In apropiere se afla biserica straveche, monument istoric din lemn-murluita cu lut si zugravita-n ultramarin, langa ea mai noul edificiu de cult crestin ortodox.
Poposim pentru cuvenitele prospectari imagistice ale bisericutelor, a unui grajd cu cotete pentru oratanii, altuia in care rumega tihnita o frumoasa Bruna de Maramures cercelata UE.
Admiram o roaba cu roata de fier si carcasa din scandura trainica de stejar.
Putin inainte de biserica drumul de tara se desprinde la dreapta.
Daca l-am fi urmat neabatut catre sud am fi ajuns direct la Scaruta si puntea suspendata ce traverseaza Raul pentru a face legatura catre Romanesti si meleagurile Vimei.
Batrana uscativa, pe numele ei Dan, ne indruma catre el.
Ii dam ascultare dar la un moment dat culmea, separandu-se-n evantai precum degetele unei maini, o luam la stanga, spre Valea lui Craciun.
Poposim in curtea unor bravi gospodari ce abia revenisera de la nunta, bucurosi de neasteptati oaspeti.
Ne omenesc cu o parfumata horinca de pere puturoase (sau stelnitoase) si ne dau relatii utile.
O taiem direct si ajungem la drum.
Ne impresioneaza uriasul par in floare ce domina o casa din chirpici, netencuita, cu trei cosnite impletite din papura si etansate prin murluire cu argila.
Relieful Tarii Chioarului si in special al zonei Preluci–Groape–Aspra–Dealul Corbului–Sahelbe–Codru Butesei e nespus de accidentat.
Din aceasta cauza, desi am mai fost pe aici in urma cu vreo 7-8 primaveri, cu greu imi pot reaminti si repera anumite locatii.
Intre ele casa unei familii dinspre vest, dincolo de valcelul cu fantana si valau de adapat vitele pe langa care am suit.
Ajungem pe o culme cu livada dupa care continuam spre sud-vest.
Trecem pe langa un mic cimitir cu rastignire, o casa albastra ultramarin cu sarpanta de azbociment, o traditionala sura bine conservata alaturi.
De aici coboram spre sud-vest in valea Pitigai, cu putine ape scurse pe accidentate sisturi cristaline.
Un drum de carute acompaniaza malul drept, pitoresc-stancos si ajungem dupa circa 100 m intr-o vasta poiana cu un solitar stejar uscat pe picior.
In pajistea uscata, cu rascolite smocuri tepoase de parul porcului, au aparut cele dintai orhidee violaceu-visinii pistruiate, solitare sau in dense palcuri.
Spre sud, urmele vechi de carute suiau un delusor (pe care vom reveni dupa scuzabila eroare de orientare).
Altele o iau spre vest-sud-vest catre valea Mestecenilor (malul stang, accidentat)
Coboram pe un picior abrupt si descoperim o poteca pastorala ingusta, in serpentine.
Poteca o coteste brusc spre vest pentru a depasi un prag spectaculos al vaii metamorfozata intr-o firava cascada-evantai argintiu.
La nici 10 m e raul Lapus, cu malul drept stancos si undele verzi-smarald, de parca apele ar fi fost ale unei extrem orientale lagune.
Malul stang impadurit, relativ aproape taiat dinspre Romanesti spre Sahelbe de albia unui parau, vizavi o spectaculoasa stancarie sistos-cristalina.
Privim inspre amonte si cautam, fara speranta, posibilitatea marsarii intr-acolo pentru a ne atinge astfel obiectivul-puntea suspendata de la Scaruta catre Romanesti.
Nu era posibil si atunci tatonam putin peste bolovanii alunecosi furand imagini raului conturat de impaduritii versanti.
O luam direct in sus, prindem un picior cu belvedere si dincolo de el un valcel spurcat depasit pe la obarsii, mai apoi o poteca de salbaticiuni strecurata printre clivate stancarii.
Revin de unul singur la malul geografic drept si prospectez din nou catre amonte.
Piciorul stancos cobora aproape la verticala pana-n malul drept, cel de bataie al raului care se adanceste in astfel de locuri de la 1,5 la vreo 3 m, verdele smarald intensificandu-se.
De acum incepe calvarul suirii directe pe versantul povarnit si placat cu platose stancoase intercalate cu smocuri de iarba, frunzis uscat si gros, de gorun.
La ora 11,45 (dupa 3 ore si 45 de minute de la debut), dupa o epuizanta repriza, poposim binemeritat pe o extraordinara stancarie-balcon cu belvedere inspre amonte.
Suntem, ca si in cazul Pietrei Cerbului, Custurii Cetatelei sau a Cetatii la circa 150-200 m deasupra cursului de apa sinuos, de-aceasta data nu si flexat in bucla de 180 grade.
Ne-am rehidratam cu cafea, ceai sau apa.
Tragem o placuta repriza de odihna-solarizare urmarind in visare fluturii, cantul pupezei sau al cucului.
Dupa aceea atacam piciorul din ce in ce mai accesibil, spre culmea parcursa de o potecuta tot mai evidenta.
Ajungem in vasta poiana neregulata cu orhidee si solitarul stejar in centru, cu un straniu pin in apropiere (aici pinii sunt rari, accidentali, spre deosebire de frecventii ienuperi, unii minunati, zvelti).
De aici am travesam inspre est valea Pitigaii.
Ajungem la solitara gospodarie de langa micul cimitir cu rastignire si privim spre est.
Dincolo de un valcel destul de arid, cu un vechi ghizd din lobe de stejar al unei fantani scunde, observ pe culmea cu goruni si mesteceni traiectul nord-sud al unui drumeag ce cobora spre Scaruta.
In cateva minute-l parcurgem admirand un maret si labartat par paduret inflorit.
Deviem instinctiv la stanga spre o zona arida unde ne astepta o alta inedita belvedere aeriana, cu Lapusul verde-albastriu-ireal curgand in strafundurile defileului.
Departe, parca peste mari si tari, se intrezarea catre Aspra sud-est sau poate chiar Dealul Corbului de sud-vest, o solitara gospodarie cu alura de cetate medievala de necucerit.
Poteca o ia la vale pe piciorul din ce in ce mai stancos. Se strecoara in scurte si succesive mini serpetine, depaseste uriase blocuri de sisturi polistratificate, cu alura de contraforti.
La un moment dat ne ofera sansa devierii spre o belvedere de unde, peste crestetele gorunilor abia inmuguriti binisor, avem prima imagine a puntii ce sare Lapusul spre Romanesti.
Fluturi albi, albi-negri, maronii, unii cu ochi de paun pe aripi, unul singur coada de randunica,altii galben-citrin, ne imbucurara.
Ajungem astfel in lunca ingusta, pietroasa, minunat decorata de alternanta cenusiu-albastriilor micasisturi stralucind argintiu-orbitor in soare, cu albul mat sau cristalin al calcarelor marmoreene si cuartitelor multimilenar rulate de ape.
Ne suim pe punte pentru fotografii.
Admiram versantul stancos opus, drapat cu un bogat afinis, mai apoi curba datorata de stancaria avansand spre nord. Continuam catre vest cu raul subit eliberat – labartat intr-o aparenta acalmie pentru a fi repede constrans de simetricele maluri accidentate sa revina-n matca impresionanta.
Noi ne cautam un loc de plaja si pranz mai in aval, pe un urias bolovan slefuit de ape.
Pe lunga limba groasa de nisip aluvionar a malului drept au naufragiat printre ramuri uscate stranii incaltari desperecheate, peturi, ambalaje, zdrente.
Intre ele descoperim sarmele folosite de pescarii-braconieri la amorsarea capselor pentru dinamita.
Mare pacat, Defileul Lapusului a fost declarat arie naturala protejata dar nu are vreun custode, asa cum firesc s-ar cuveni.
Nu peste multa vreme un braconier coboara in Lapus si „da” fara grija la clean si scobar…cu toata interdictia legala.
La ora 14 ridicam ancora si o luam inapoi pe serpentinele Scarutei.
Iesim pe culmea cu parul inflorit si mirificii mesteceni tineri.
Dam este un batran ce-si paste linistit vacile.
Continuam pe drumul din ce in ce mai bine conturat si luam aminte la holdele inguste, minutios arate si grapate, insamantate cu porumb sau cu cartofi, ca si livezile majoritar de pruni, intens fertilizate cu balegar de grajd.
Numaram intristati peste 6 case si suri traditionale in curs de distrugere-prabusire.
1 ora si 45 de minute ne-au trebuit sa inchidem circuitul la Pitigaia, langa bisericuta greco-catolica ce ne-a atras atentia de departe.
La ora 16 pornim spre Copalnic Deal.
Oprim pentru a fotografia gospodarii si peisaje deoarece, acum, lumina soarelui dinspre vest le pune-n valoare.
Ultima oprire, ceva mai lunga, o facem la casuta de basm a lui Stefan Barbos din Copalnic Deal, care ne primeste bucuros. Casa are o suta de ani si cu siguranta este cea mai bine conservata din toata zona.
Mai apoi, dupa ce ne imbie cu horinca de pruna din Preluci, ne invita inauntru. Un autentic costum prelucan, ce fusese al mamei sale, un oticau din lemn (unitate de masura pentru 5 kg ), grebene pentru lana, sterguri frumos decorate, blide, o barbanta pentru branza, un catan (covata cioplita-n lemn de salcie), unelte pentru tors si tesut, un pat masiv, acoperit cu mitoase cergi de lana turcana, perini din in si canepa migalos brodate, pardosea de lut, tavan scandurit peste aparentele grinzi patinate…o veritabila mini istorie a unei oricum amurginde pe veci civilizatii rurale…
Traficul se intensifica din nou, nuntasii pleaca si suie din greu dealul. Se reintorc acasa cei plecati in Copalnic, Copalnic Manastur sau Baia Mare …
Doar norii de colburi iscate de autoturisme impurificau mirifica dupa-amiaza pe cand ne-am luat ramas bun.
Plecam catre casa, in avalul aproape secatei vai Domosa.
Mai oprim o singura data la palcul de molizi printre care s-a pitit de vreun secol si mai bine bisericuta cocheta din satul Copalnic.
La ora 17, dupa vreo 43 km parcursi pana la Baia Mare, fascinanta lume, atat de putin cunoscuta, a Prelucilor si Tarii Chioarului de nord.-vest, devenise o alta inubliabila poveste.
Sfaturi pentru parcurgerea traseului turistic:
Traseu turistic nemarcat.
De la biserica greco-catolica din Dealul Pitigai pana la puntea de legatura Aspra–Romanesti se fac 1ora si jumatate – 2 ore. Tot de atat timp avem nevoie pentru a reveni.
Traseul acesta poate fi parcurs in 3-4 ore insa, daca, prospectam zona – Defileul Lapusului din Aspra catre vest, peste valea Pitigai si Mestecanisului, ajungem apoi si la susnumita punte, timpul necesar creste spre 7-8 ore.
Atentie mare la zonele expuse-belvederile stancoase-asa numitele aeriene -veritabile prapastii nerecomandabile celor care acuza simptome de acrofobie (rau de inaltime).
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
