Baimarenii care sunt in cautare de cadouri deosebite pentru cei dragi au venit inca din dimineata zilei de 10 decembrie in localul Chill and Jazz Café din mall, acolo unde designerii din oras au pregatit multe surprize vestimentare si nu in ultimul rand bonusuri.
“Targul Cadourilor de Designer” a ramas deschis pana la ora 21.00, dupa care, in acelasi loc, s-a desfasurat petrecerea alb-rosu “Christmas Summer Party!”.
Piese vestimentare si accesorii pe gustul si pe marimea tuturor sunt expuse azi in localul Chill and Jazz Café din mallul baimarean, in cadrul “Targul Cadourilor de Designer”. Tinutele sunt semnate de designerii care si-au prezentat colectiile toamna-iarna la festivalul de moda Rivulus Fashion, organizat saptamana trecuta in Baia Mare.
“Ne-am hotarat dupa Rivulus Fashion sa organizam un targ cu cadouri putin mai speciale. Bineinteles, fiecare din noi s-a gandit si la oferte. Pana acum au fost oameni interesati, curiosi, admiratori ai unor designeri si asta ne bucura”, a relatat pentru eMaramures designerul Raluca Matei.
Oferta e una bogata atat pentru femei, cat si pentru barbati. Astfel, cei care vor sa opteze pentru o tinuta Lorand Coza pot sa aleaga dintre sacourile din catifea care se ridica undeva la 400 de lei, puloverele din lana crosetate care costa 300 de lei sau gecile de piele cu tinte, in valoare de 700 de lei.
Barbatii care vor ca partenerele lor sa arate ca divele de pe celebrul covor rosu halywoodian pot aleaga cadouri excentrice. Printre acestea se numara si o rochie din matase naturala, accesorizata cu cristale Swarovski si curea din piele ecologica argintie, semnata Alina Firte. Piesa vestimentara este cu totul speciala si costa in jur de 650 de lei.
Tinutele tip fluture, din matase pictata manual, create de Andreea Cavajdan, se incadreaza undeva intre 900 si 1.450 de lei iar rochiile XXL semnate de Codruta Rohian, intre 200 si 400 lei.
“Preturile eu zic ca sunt pe masura muncii mele. Eu consider ca sunt accesibile, mai ales ca sunt si unicat”, a spus designerul Andreea Cavajdan.
Tinerele care au admirat accesorile Ralucai Matei la festivalul de moda pot sa strecoare in cutia cu bijuterii de acasa cercei cu franjuri in valoare de 70 de lei sau cu inele din agrafe de birou care se gasesc la pretul de 30 de lei.
Sursa: Diana Grad