Un targ cu mesteri si produse traditionale va fi organizat, de vineri pana duminica, la Muzeul Taranului Roman (MTR), informeaza organizatorii. Astfel, artizani populari vor veni la targ cu ceramica neagra de Marginea, ceramica pictata de Corund sau de Horezu, cu ipingele cu broderii de o frumusete aparte din Gornovita — Gorj, cu tesaturi traditionale din zona Sighisoarei, cu ii si camasi de Breaza, costume populare de la Gura Humorului sau din Mehedinti, cu icoane pe lemn si pe sticla, cu pristolnice crestate sau pictate, covoare din lana vopsita vegetal, cosuri diverse din materiale ecologice, cu obiecte din lemn pentru gospodarie, cu sapunuri si creme naturale din Bucovina si Harghita.
De asemenea, tineri artisti vor expune bijuterii din portelan modelat si pictat manual, sculpturi in marmura, coliere din piele sau alama, obiecte de vestimentatie din matase pictata sau din lana impaslita, obiecte din sticla lucrata manual.
Vizitatorii targului vor putea gasi produse traditionale, precum branzeturi de vaca sau de capra, prajituri de casa cu coloranti naturali, turta dulce, cozonaci moldovenesti, placinte si cornete boieresti, dulceturi si siropuri, zacusca si ghiudem, produse apicole si vin de Panciu, legume, fructe de sezon si bors de crap, varza cu costita la ceaun, ostropel de pui cu mamaliguta si sarmalele in foi de vita sau de varza.
Anticarii de pe Aleea Samurcas ii vor astepta pe doritorii de antichitati cu nenumarate obiecte incarcate cu amintiri, iar atelierul „Roata Olarului”, condus de Iozsef Molnos, le va da ocazia copiilor de a simti placerea modelarii lutului si bucuria crearii propriului vas ceramic.
Targul este organizat de Fundatia Kogaion 115.
Sursa: Agerpres