O singura persoana s-a prezentat la ghiseul Administratiei Financiare Baia Mare ca sa plateasca noua taxa auto, de la triplarea acesteia incepand cu data de 15 decembrie. Prima solicitare a fost primita azi, 16 decembrie, insa functionarii nu au apucat sa faca decizia de calcul pentru ca programul de calcul nu a fost pusa inca in functiune. In schimb, finantistii baimareni au facut totalul taxelor auto incasate la nivelul municipiului resedinta de judet cu patru zile inainte de triplarea valorii, iar rezultatul a fost de 3,5 milioane de lei.
Directorul adjunct al Administratiei Financiare Baia Mare, Vasile Gradisteanu, a declarat ca orice solicitare de taxa auto se calculeaza doar dupa valorile din noua ordonanta. El a spus ca deocamdata nu s-au facut plati efective, pentru ca abia miercuri, 17 decembrie, se asteapta sa fie instalate noile programe de calcul. ”Se lucreaza de ieri, astfel incat nu am emis decizii. Oricum ar fi, valoarea taxei este de trei ori mai mare, iar din punctul meu de vedere reprezinta o discriminare fiscala”, a spus oficialul Adiministratiei Financiare Baia Mare.
El a explicat ca nici din punct de vedere legal nu este firesc ce s-a intamplat cu taxa auto, tinand cont de faptul a actele normative stabilesc faptul ca prevederile din Codul Fiscal nu se pot schimba decat din sase in sase luni, iar aici s-a intamplat contrariul. Cat priveste discriminarea, Vasile Gradisteanu a precizat ca nu este normal ca unii proprietari de masini second sa fie ”pedepsiti” doar pentru faptul ca nu au reusit sa actioneze mai rapid decat cei care au prins ultimul tren – cum s-ar spune – si au platit taxa nemajorata.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult