Presedintele Traian Basescu a semnat, azi – 5 ianuarie, decretul pentru promulgarea Legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit careia romanii care cumpara o masina pentru care nu s-a platit o astfel de taxa trebuie sa o achite. Anuntul privind semnarea decretului de promulgare a acestei legi a fost transmis de Administratia Prezidentiala.
Taxa de poluare auto a fost adoptata, in 15 decembrie, de Camera Deputatilor, care a fost forul decizional in cazul acestui proiect, astfel ca, odata promulgata, legea va intra in vigoare, iar romanii care cumpara o masina pentru care nu s-a platit o astfel de taxa trebuie sa o achite.
„Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, initiat de Ministerul Mediului si Padurilor, a fost aprobat de Camera Deputatilor in sedinta de joi si va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei”, se arata intr-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.
Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu pana la 25 la suta fata de variantele anterioare, astfel ca cei care au platit-o in vechea forma pot cere rambursarea diferentei.
Pe de alta parte, noua lege incearca sa aplice principiul „poluatorul plateste”, astfel ca noua taxa de poluare „va fi platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca autovehiculul este produs in tara sau strainatate, cat si pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007 pentru care nu a fost platita o astfel de taxa”.
Sursa: Mediafax