Vezi VIDEO
Trend ascendent in randul contribuabililor baimareni care isi achita taxele si impozitele. In primul trimestru al acestui an, peste 40.000 de contribuabili, persoane fizice si juridice, si-au achitat integral taxele si impozitele aferente anului 2015. Fata de anul trecut, numarul acestora a fost in crestere.
Astfel, fata de anul 2014, numarul persoanelor fizice a crescut cu 2.100 iar cel al persoanelor juridice cu 200.
Cele mai multe persoane fizice care au ales sa plateasca integral taxele si impozitele aferente anului 2015 au facut plata pentru cladiri. Astfel, 59% dintre contribuabilii baimareni si-au platit darile pentru cladirile care le detin. De asemenea, 51% dintre acestia au achitat integral taxele locale pentru autovehiculele detinute.
“Pentru anul 2015, la data de 31 martie s-a inregistrat un numar mai mare fata de anul trecut la persoanele care au platit cu bonitate. De exemplu, la persoane fizice, s-a incasat cu 2.100 de persoane in plus fata de anul trecut iar pentru persoane juridice au fost aproximativ 200 de persoane, mai multi fata de 2014”, a declarat Melania Muresan, directorul Directiei de Venituri din cadrul Primariei Baia Mare.
Cei care au achitat taxele si impozitele doar pe prima parte a anului trebuie sa stie ca pot sa achite restul de plata pana la data de 30 septembrie, pentru a scapa de penalitati.
“Cei care nu au platit cu bonitate si au platit doar pe semestrul intai, pentru semestrul al doilea scadenta este 30 septembrie 2015. Dar cei care nu au platit chiar deloc se calculeaza majorari de intarziere incepand cu 1 aprilie”, a declarat Melania Muresan, directorul Directiei de Venituri din cadrul Primariei Baia Mare.
Si in cadrul persoanelor juridice ponderea cea mai mare la plata integrala a taxelor si impozitelor aferente anului 2015 a fost inregistrata pentru cladiri, 42% dintre contribuabilii juridici alegand sa beneficieze de reducerea de 10% aplicata pana la data de 31 martie.
Sursa: Simona Vasiac