Vezi VIDEO
Teatrul, muzica, arta plastica si arta vizuala au fost imbinate pentru a da nastere spectacolului „Monte Medio”, care s-a jucat aseara, 8 iunie, la Colonia Pictorilor din Baia Mare. Iubitorii de arta au avut parte de o experienta cu totul noua, fiind purtati intr-o lume labirintica, aceasta pornind chiar din curtea spatiului artistic. La final, multi dintre spectatori s-au declarat impresionati, desi au marturisit ca nu au mai luat parte la un astfel de spectacol de teatru.
Intr-un mod cu totul neobisnuit, spectacolul a inceput inca din curtea Coloniei Pictorilor, spectatorii fiind invitati sa ia urma celor doua personaje, Liz si Henrieta. Mai apoi, reprezentatia a continuat in interiorul cladirii, unde a fost pregatita o instalatie speciala care delimita spatial lumea personajelor de cea a publicului. Cu toate acestea, spectatorii au fost implicati direct in desfasurarea actiunii in partea de inceput a reprezentatiei, iar mai apoi in mod indirect, prin deschiderea spre interpretare si analiza.
Potrivit scenografului, spectacolul a fost gandit ca o punte intre arta vizuala, muzica si teatru, cu scopul de a le aduce impreuna.
„Eu de mult vreau sa combin scenografia de teatru cu instalatia de galerie, si atunci s-a nimerit aceasta combinatie foarte fericita. Intr-un fel, vrem sa fugim de la teatru, ca sa ne intoarcem la teatru in alte spatii, ca sa ne reintoarcem cu alte experiente din nou la teatru”, a explicat scenograful spectacolului, Helmut Sturmer.
„Suntem la Colonia Pictorilor, asa ca nu poti gandi un performance daca nu te gandesti la niste spatii de intalnire, adica dintre pictura, cuvant, muzica, opera baroca sau muzica baroca mixata, niste spatii de intalnire. De fapt, este un experiment care nu e nici teatru, dar nu e niciun performance, asa cum fac artisti plastici, e undeva la mijloc, e o frontiera”, a povestit regizoarea spectacolului, Mihaela Panainte.
Pe langa partea vizuala a reprezentatiei, spectatorii au reusit sa intre in universul sonor al personajelor cu ajutorul castilor audio, pe care le-au purtat pe toata durata evenimentuluii. Spectacolul a fost regizat sub forma teatrului absurd, fiind foarte apreciat atat de catre cei aflati la primele intalniri cu arta dramatica, dar si de catre publicul avizat.
„A fost foarte interesant: muzica, costumele, expresiile actorilor au fost de nedescris. Nu am mai participat la un astfel de spectacol, a fost o imbinare moderna pe care nu am avut ocazia sa o mai vad inainte”, a povestit una dintre spectatoare, Diana Rus.
„Suntem in fata unei arte cu foarte multe valente, care este teatrul, care este de fapt un amestec de arte si aceasta polivalenta a teatrului cred ca se regaseste foarte bine in acest spectacol, in care avem sunete multiple, in care avem muzica, in care avem text inregistrat, in care avem o instalatie interesanta si niste actori care fac niste lucruri neasteptate”, a spus un alt spectator, profesorul Nicolae Weisz.
Datorita numarului mare a celor care au dorit sa asiste la spectacol, de la miezul noptii a avut loc o noua reprezentatie, dupa cea initiala, care a inceput la ora 22:00.
Initiatorii acestui proiect artistic au dezvaluit ca succesul inregistrat cu proiectul prezentat in Baia Mare ii determina sa continue cu dezvoltarea unor spectacole similare pe viitor.
Sursa: Gabriela Kuhajda