Oamenii de stiinta au creat, cu ajutorul unei tehnici laser, o masina care „vede” prin anumite materiale opace, iar aceasta reusita ar putea sa ii intereseze mai ales pe medici si pe spioni. Aceasta tehnica, ce se afla abia la inceputurile ei, potrivit inventatorilor, foloseste un laser si un computer puternic. Ea a permis deja unei echipe de cercetatori din Olanda si din Italia sa „vada” un obiect ascuns in spatele unei bariere netransparente din cioburi de sticla.
Acelasi procedeu le-a permis savantilor sa vada ce se ascunde si in spatele unei foi de hartie sau in spatele unui strat subtire de vopsea, afirma Allard Mosk, de la Institutul de Nanotehnologie de la Universitatea Twente din Olanda. Dupa imbunatatirile care trebuie aduse, „peste 20 de ani, cred ca vom dispune de un aparat de marimea unui telefon mobil, pe care il vom pune pe un material si, apasand pe un buton, vom putea sa vedem ce se afla in spatele lui„, a adaugat acelasi cercetator.
Anumite materiale, precum hartia, pielea si geamul mat, par total opace, desi in realitate ele lasa sa treaca putina lumina, insa acea lumina este difuza si distorsionata, care impiedica ochiul uman sa vada ce se afla dincolo de acele materiale. Metoda prezentata zilele trecute in revista britanica Nature foloseste un laser care „bombardeaza” materialul – in acest caz, un panou de geam mat special conceput pentru acest experiment, care impiedica lumina sa treaca in linie dreapta, reflectand-o in toate directiile.
Lumina care reuseste sa traverseze geamul „loveste” un obiect ascuns in spatele panoului, care reflecta la randul lui aceasta lumina pe peretele intern al geamului. Aceasta lumina este atat de slaba si de neclara, incat nu poate fi interpretata de ochiul uman. In schimb, ea poate fi captata de un program informatic care o decodeaza si reproduce apoi imaginea obiectului ascuns in spatele panoului, a explicat Allard Mosk.
„Nu vedem obiectul in sine, nu ii vedem nici macar forma, dar, gratie metodei noastre de detectare, tot ceea ce avem nevoie sa cunoastem este cantitatea de lumina”, a adaugat el. „Decodarea acestei lumini este ca un puzzle urias si, din fericire, este genul de puzzle pentru care computerele sunt foarte inzestrate„, a mai spus acesta.
Potrivit aceluiasi cercetator, aceasta tehnologie ar putea fi deosebit de utila in imagistica medicala non-invaziva si in domeniul nanotehnologiilor, intrucat ea ar permite medicilor sa vada in interiorul corpului, cu ajutorul unui microcip, fara a fi nevoie de a-l diseca. „In teorie, vom putea citi o litera plasata in interiorul unui plic, ceea ce nu-i deloc rau daca sunteti un spion”, afirma Allard Mosk. Aceasta tehnica laser ramane insa inoperanta pe materiale negre sau care absorb lumina.
Sursa: Mediafax