Necesitatea de a instala un add-on software pentru a putea rula varianta de web a serviciului de videochat si mesagerie instant Skype (Skype for Web) va apartine in curand trecutului, relateaza DPA.
Potrivit dezvoltatorilor Skype, utilizatorii browser-ului Microsoft Edge vor putea utiliza Skype for Web direct in browser, cu ajutorul tehnologiei Web RealTime Communications (WebRTC), care va fi lansata inca din acest an.
Acest lucru inseamna ca un utilizator va putea folosi un calculator apartinand unui prieten sau angajatorului sau pentru a rula Skype for Web, fara a mai fi nevoie de schimbarea configuratiei calculatorului.
La un moment dat, tehnologia WebRTC va permite utilizarea Skype for Web si in browser-ele Firefox si Chrome fara instalarea de plugin-uri suplimentare.
Pana in prezent, Skype for Web a necesitat instalarea unui add-on in browser — un mic program suplimentar furnizat de Microsoft — pentru a functiona in Internet Explorer, Chrome, Safari si Firefox.
Sursa: Agerpres