Agentia spatiala americana, NASA, si cea europeana, ESA, si-au unit fortele pentru a proteja planeta in cazul unei eventuale amenintari venite din spatiul cosmic, de la numerosii asteroizi aflati in sistemul solar, conform site-ului qz.com.
Aceasta colaborare a fost anuntata inca din 2012, cand cele doua agentii prezentau un plan de actiune privind monitorizarea asteroizilor periculosi aflati in apropierea relativa a Pamantului. Acest proiect a primit denumirea Asteroid Impact & Deflection Assessment (AIDA), iar in cursul acestui an oamenii de stiinta de la cele doua agentii spatiale au inceput observatiile asupra unui sistem binar de asteroizi, 65803 Didymos, format dintr-un asteroid mic care orbiteaza unul mai mare.
In cadrul acestui proiect urmeaza sa fie testate metodele de actiune prin lansarea a doua sonde spatiale spre 65803 Didymos, o sonda ESA si una NASA. Prima dintre ele, Asteroid Impact Mission (AIM), apartinand ESA, va fi lansata in 2020 si se va indrepta spre 65803 Didymos pentru a studia orbita si compozitia celor doi asteroizi din sistem. Apoi, in 2022 NASA va lansa misiunea Double Asteroid Redirection Test (DART) iar odata ajunsa la tinta sonda-proiectil DART va fi dirijata pentru o ciocnire controlata cu asteroidul mai mic din acest duo, botezat „Didymoon”.
Sonda AIM va monitoriza impactul sondei DART si va transmite datele obtinute spre Pamant printr-o legatura de comunicatii laser.
Didymoon are doar 160 de metri in diametru iar NASA si ESA doresc sa observe modul in care impactul cu sonda DART va afecta orbita lui Didymoon si, in ultima instanta, sa calculeze de cata forta ar fi nevoie pentru a devia un asteroid periculos de pe traiectoria sa. Diametrul asteroidului mai mare din sistem, Didymos, este de 800 de metri.
Traiectoria lui 65803 Didymos nu ameninta Pamantul, iar specialistii NASA si ESA ne asigura ca nu exista niciun pericol ca acest experiment de impact sa-i modifice traiectoria si astfel sa devina o amenintare pentru planeta.
‘Pentru a proteja Pamantul de astfel de ciocniri trebuie sa reusim sa intelegem asteroizii mult mai bine’, a declarat Patrick Michel, seful echipei AIM, la Congresul European de Stiinte Planetare desfasurat la sfarsitul lunii septembrie.
Devierea cursului unui asteroid prin ciocnirea cu o sonda-proiectil sau chiar cu o racheta nucleara se numara printre ideile propuse pentru a evita o ciocnire cu Pamantul. NASA si ESA mai iau in discutie si alte variante, printre care cea de „tractor gravitational”, devierea cu ajutorul unor fascicule cu propulsie ionica sau chiar cu ajutorul unor magneti gigantici trimisi in spatiu, in intampinarea potentialelor pericole.
Sursa: Agerpres