Grupul american IBM, un gigant in domeniul informaticii, a anuntat ca s-a asociat intr-un proiect stiintific din domeniul medicinei genomice prin intermediul super-computerului sau Watson, care va oferi tratamente personalizate pacientilor diagnosticati cu cancer.
Programul New York Genome Center (NYGC) va permite medicilor sa dezvolte tratamente adaptate profilului genetic al fiecarui pacient. Prima faza a proiectului va viza pacientii care sufera de glioblastom, un cancer al creierului care face in fiecare an peste 13.000 de victime in Statele Unite.
Computerul Watson va fi folosit pentru a parcurge revistele medicale, noile studii si date clinice si pentru a face legatura intre toate aceste rezultate si mutatiile genetice ale pacientilor studiati. „Medicii au prea putin timp si nu detin instrumentele necesare pentru a propune tratamente bazate pe ADN-ul pacientului”, se afirma in comunicatul comun emis de IBM si NYGC.
„Aceasta initiativa comuna a lui Watson si NYGC urmareste accelerarea acestui proces complex, identificand motivele din secventierea genomului si datele medicale pentru a deschide perspective care ii vor ajuta pe medici sa isi tina promisiunile fata de medicina genomica”, se afirma in acelasi comunicat.
In masura in care Watson poate „sa invete” lucruri noi in permanenta, proiectul va permite actualizarea bazelor de date pe care medicii se sprijina pentru a propune tratamente pacientilor lor. De cand a fost realizata secventierea genomului uman, in urma cu peste 10 ani, „adevarata provocare cu care ne confruntam este aceea de a da un sens acestei uriase mase de date genetice si de a transforma acesteinformatii in tratamente mai bune pentru pacienti”, a declarat Robert Darnell, presedintele si directorul stiintific de la NYGC.
IBM s-a aliat deja in septembrie 2011 cu grupul privat de asigurari medicale WellPoint, pentru a implementa prima aplicatie comerciala asociata capacitatilor de calcul exceptionale ale computerului Watson, creat pentru a-i ajuta pe medici in diagnosticarea si tratarea pacientilor.
Super-computerul a obtinut o anumita notorietate in Statele Unite in februarie 2011, dupa ce a devenit noul campion al jocului televizat „Jeopardy” in fata a doi adversari umani, considerati cei mai buni experti din lume in acest joc. Din cele trei manse, Watson a castigat doua, mai ales gratie extraordinarei sale puteri de reactie, ce i-a permis sa apese pe buton si sa raspunda astfel inaintea celorlalti concurenti.
Sursa: Mediafax