Peste 1.200 de controale au efectuat în perioada ianuarie -iulie 2017 comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş.
Statisticile întocmite de oficialii instituţiei arată că în perioada analizată au fost verificaţi atât producători cât şi distribuitorii, dar şi prestatori de servicii care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Maramureş. Potrivit conducerii instituţiei de control, comisarii au verificat de la produse alimentare şi până la cosmetice sau anvelope second hand, valoarea totală a produselor verificate în primul semestru fiind de aproximativ 12,7 milioane de lei.
În perioada menţionată comisarii CJPC au întocmit peste 600 de procese verbale, cele mai multe dintre ele pentru servcii nealimentare, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 290.800 lei.
De menţionat că în aceeaşi perioada au fost înregistrate puţin peste 500 de reclamaţii şi că peste 60% dintre acestea au vizat terminale mobile, laptop-uri sau tablete. La popul opus cu numărul cel mi mic de reclamaţii se numără serviciile de curierat, capitol la care s-au înregistrat numai 6 reclamaţii .