Temperaturi de primavara, iar apoi ploi – asta spun prognozele ca ne astepta in urmatoarele 14 zile . Potrivit meteorologilor in acesta saptamana , in Maramures, vremea va fi caldă pentru mijlocul lunii octombrie. Temperaturile diurne vor avea o valoare medie regională în creștere de la 20 de grade în prima zi până la 23 de grade pe 19 octombrie. \
Ulterior, vremea se va răci ușor de la o zi la alta, apropiindu-se de normele climatologice ale perioadei în jurul datei de 24 octombrie, când media maximelor va fi de aproximativ 14 grade. Iar în următoarele zile, până la sfârșitul lunii, nu se vor mai înregistra variații importante ale temperaturilor maxime.
Regimul termic nocturn va avea o evoluție caracterizată prin valori medii în jurul a 7 grade în prima săptămână de prognoză, iar în cea de a doua săptămână vor fi de 4…5 grade.
În primele zile nu se vor semnala precipitații, dar după data de 20 – 21 octombrie probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere, iar pe 22 – 23 octombrie acestea se vor semnala pe arii extinse și izolat pot fi mai importante cantiativ.
susrsa: aici
in vara cei de la ANMH au spus ca-n septembrie octombrie si chiar in noiembrie vor fi temperaturi foarte ridicate. daca si ei s-au inselat va sfatuiesc sa nu prognozati dvs