Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, locul 2 mondial si favorita nr. 2, s-a calificat in turul al doilea la US Open, ultimul turneu de Mare Slem al anului, invingand-o in trei seturi, 6-7(2), 6-1, 6-2, intr-o ora si 58 minute de joc, in primul meci disputat luni pe arena Arthur Ashe, pe americanca Danielle Rose Collins, jucatoare fara loc WTA, fosta ocupanta a pozitiei 553, beneficiara unui wild-card.
Campioana universitara a Statelor Unite anul acesta, succes care i-a adus wild-card-ul din partea organizatorilor (USTA), Danielle Rose Collins s-a aflat pentru prima data pe tabloul principal al unui turneu WTA. Ceea ce nu a impiedicat-o sa castige primul set la tie-break, in principal datorita primului serviciu la care a avut un procentaj de peste 65 %.
Dupa aceasta intrare dificila in subiect, Simona Halep si-a ”citit” adversara, a schimbat tot timpul efectele mingilor, trimitand de multe ori spre corpul americancei, lovituri care au incomodat-o vadit pe aceasta. Astfel, setul doi s-a incheiat in 33 de minute cu 6-1, pentru ca setul trei (6-2) sa consfinteasca victoria asteptata a numarului 2 mondial.
Pentru calificarea in turul 2, Halep si-a asigurat un cec de 60.420 dolari si 100 puncte WTA. In turul urmator, romanca va juca impotriva castigatoarei din meciul Maria-Teresa Torro-Flor (Spania) — Jana Cepelova (Slovacia).
Sursa: Agerpres