Sute de turisti au asistat, ieri, seara, in Busteni, la un meci demonstrativ la care au participat Simona Halep, Ilie Nastase, medicul Irinel Popescu si cantaretul Marcel Pavel, cu ocazia inaugurarii arenei de tenis „Ilie Nastase”, din centrul statiunii prahovene. Meciul demonstrativ a fost precedat de o ceremonie de decernare a titlurilor de cetateni de onoare ai orasului Busteni mai multor personalitati, intre care profesor doctor Irinel Popescu si profesor doctor Ioan Lascar, ulterior zeci de copii primind autografe de la Ilie Nastase si Simona Halep, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sutele de turisti prezenti in centrul statiunii Busteni au avut ocazia sa asiste la un meci demonstrativ in cadrul caruia au intrat pe teren Simona Halep, Ilie Nastase, medicul Irinel Popescu, cantaretul Marcel Pavel, dar si primarul statiunii Busteni, Emanoil Savin, precum si tatal Simonei Halep. La finalul meciului, Simona Halep a spus ca obiectivul sau pentru acest sezon competitional este sa participe la Turneul Campioanelor si sa castige aceasta competitie. La randul sau, Ilie Nastase le-a declarat ziaristilor ca, in opinia sa, sportul va avea un viitor in Romania daca se vor implica investitorii privati. „Din cate am inteles eu, sportul nu e o prioritate in Romania. Daca privatii se implica, atunci o sa avem sport”, a afirmat Ilie Nastase.
Inaugurarea arenei de tenis s-a incheiat cu un concert sustinut de Marcel Pavel.
Arena de tenis, care poarta numele lui Ilie Nastase, a fost construita in cadrul proiectului cu finantare europeana „Modernizarea infrastructurii si cresterea calitatii serviciilor turistice in statiunea Busteni”, este amenajata in aer liber, dispune de 500 de locuri pentru spectatori si are o suprafata de aproximativ 650 de metri patrati. Proiectul european in cadrul caruia a fost construita arena de tenis are o valoare de peste 15 milioane de lei si include, de asemenea, construirea altor obiective, respectiv a unui pavilion muzical, a unui loc de joaca pentru copii, amenajarea unor parcuri in statiune, reabilitarea unor strazi si realizarea unei instalatii de iluminat pentru partia Kalinderu.
Foto (c) Facebook, Simona Halep Official Fanpage
Sursa: Mediafax