Patricia Maria Ţig a fost învinsă de kazaha Elena Rîbakina cu 6-2, 6-0, duminică, în finala turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BRD din Capitală. Rîbakina (30 ani, 106 WTA) a câştigat primul său titlu din carieră, după doar 65 de minute.
Ţig (24 ani, fără clasament WTA), venită din calificări, a avut o prestaţie sub aşteptări, după parcursul formidabil reuşit la Bucureşti, la doar trei luni de la revenirea sa în circuit, după ce a născut. Românca a comis 6 duble greşeli şi a avut procentaje slabe la serviciu, 43% la sută la punctele cu primul serviciu şi 31% cu al doilea. Ţig a avut două mingi de break, dar le-a ratat pe ambele.
Patricia, care le-a eliminat pe tabloul principal pe Anna Bondar (Ungaria) în primul tur, pe letona Anastasija Sevastova (principala favorită) în optimi, pe Kristyna Pliskova (Cehia) în sferturi şi pe germanca Laura Siegemund (a şasea favorită) în semifinale.
Ţig a jucat a doua finală WTA din carieră, după ce în 2015 pierdea finala de la Baku.
Patricia Ţig va primi un cec de 21.400 dolari şi 198 de puncte WTA pentru evoluţia sa, în timp ce Rîbakina s-a ales cu 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.
Din cele şase ediţii ale turneului WTA de la Bucureşti, România a câştigat trei titluri, două prin Simona Halep (2014, 2016) şi unul prin Irina Begu (2017), având şi o finală, disputată de Ţig.