Patricia Maria Ţig, locul 140 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, duminică, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-0, 6-2, pe sportiva norvegiană Ulrikke Eikeri, locul 244 WTA şi cap de serie numărul 11, şi a acces pe tabloul principal al turneului de categorie WTA International de la Seul. Ţig s-a impus după un meci de 46 de minute.
Tot în ultimul tur al calificărilor, Jaqueline Cristian, locul 210 WTA şi cap de serie numărul 10, a fost învinsă, cu 6-2, 6-2, de Timea Babos din Ungaria, locul 92 WTA şi cap de serie numărul 1, după o partidă de o oră şi 14 minute.
Ana Bogdan, locul 142 WTA şi cap de serie numărul 6, a acces, duminică, pe tabloul principal al turneului de categorie WTA International de la Seul, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-2, pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 177 WTA şi cap de serie numărul 7, în ultimul tur al calificărilor. Bogdan s-a impus după un meci care a durat o oră şi 12 minute.
Accederea în manşa a doua a calificărilor este recompensată cu un premiu de 1.020 de dolari şi cu 12 puncte WTA. Jucătoarele care urcă pe tabloul principal primesc câte 2.100 de dolari şi 19 puncte fiecare.
Pe tabloul principal sunt acceptate direct Mihaela Buzărnescu, locul 125 WTA, şi Irina Begu, locul 99 WTA.
Buzărnescu va evolua în primul tur cu o jucătoare venită din calificări, în timp ce Begu va da piept cu poloneza Magda Linette, locul 45 WTA şi cap de serie numărul 4.