Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost repartizată în Grupa Violet a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care va avea loc la Shenzhen (China), în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie, alături de canadianca de origine română Bianca Andreescu, de Karolina Pliskova (Cehia) şi de Elina Svitolina (Ucraina), potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri.
Din Grupa Roşie fac parte liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, japoneza Naomi Osaka, cehoaica Petra Kvitova şi elveţianca Belinda Bencic. Competiţia va debuta duminică.
Halep, numărul cinci mondial şi câştigătoarea titlului la Wimbledon anul acesta, participă pentru a şasea oară la Turneul Campioanelor, care reuneşte cele mai bune opt jucătoare potrivit rezultatelor înregistrate în cursul anului. Românca a jucat finala în 2014, la prima participare, iar anul trecut nu a putut evolua la ultima ediţie găzduită de Singapore, din cauza unei accidentări.
Halep are 7-3 în meciurile direct cu Pliskova, numărul doi mondial, o conduce pe Svitolina, deţinătoarea titlului la Turneul Campioanelor, cu 5-4 în confruntările directe, iar cu Andreescu nu jucat niciodată. Simona Halep are avantaj şi în meciurile directe cu celelalte participante la turneu, 3-1 cu Barty, 4-1 cu Osaka, 3-1 cu Kvitova şi e la egalitate cu Bencic, 2-2.
Andreescu şi Bencic sunt debutante la WTA Finals.
Turneul Campioanelor are premii record anul acesta, 14 milioane de dolari, dublu faţă de ediţia de anul trecut, ultima de la Singapore. Câştigătoarea de la Shenzhen poate primi un cec de 4,725 milioane dolari în cazul în care ar obţine numai victorii.