Simona Halep, locul 4 WTA şi favorită 4, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Rogers Cup, la care este deţinătoarea trofeului, trecând în turul trei de sportiva din Rusia Svetlana Kuzneţova, numărul 198 mondial şi beneficiară a unui wild card. Halep s-a impus rapid, într-o oră şi şapte minute, scor 6-2, 6-1.
Românca a reuşit două break-uri în primul set şi încă două în setul secund.
„Singura provocare pe care o am este să câştig următorul meci. Nu contează împotriva cui joc. Faptul că sunt din nou în sferturi aici înseamnă mult pentru mine. Simt că parcă îmi reintru în ritmul pe care l-am avut la Wimbledon. Am fost puţin îngrijorată după vacanţă, dar e normal să mai iei şi o pauză”, a declarat Halep după meciul cu Svetlana Kuzneţova.
Jucătoarea cehă de tenis Marie Bouzkova, locul 91 WTA, venită din calificări, a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, locul 81 mondial, şi va evolua contra Simonei Halep în sferturi la Rogers Cup. Marie Bouzkova s-a impus, scor 6-2, 6-2, după o oră şi 19 minute de joc.
Simona Halep şi Marie Bouzkova nu s-au mai întâlnit până în prezent în circuitul WTA. Meciul dintre cele două va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Celelalte meciuri din sferturi la Rogers Cup sunt Sofia Kenin – Elina Svitolina; Karolina Pliskova – Bianca Andreescu şi Serena Williams – Naomi Osaka.
Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 60.455 de dolari şi 190 de puncte.