Jucatoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numarul 6 la turneul de la Miami, s-a retras astazi, 21 martie, din competitie, din cauza unei accidentari la degetul mare de la piciorul drept, a anuntat WTA pe contul sau de Twitter.
„Simona Halep s-a retras de la Sony Open Tennis cu o accidentare la degetul mare de la piciorul drept„, a anuntat WTA.
Halep, locul 5 WTA, trebuia sa o intalneasca, astazi, in turul doi, pe jucatoarea australiana Casey Dellacqua, pe care o invinsese in sferturile de finala ale turneului de la Indian Wells.
In urma retragerii lui Halep, Romania nu mai are niciun reprezentant pe tablourile de simplu ale competitiei de la Miami.
Sursa: Mediafax