Perechea romano-olandeza Horia Tecau/Jean-Julien Rojer, a cincea favorita, s-a calificat, duminica, in sferturile de finala ale probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Slem al anului, dupa ce a dispus in trei seturi, cu 6-3, 6-7 (7), 6-3, de cuplul romano-indian Florin Mergea/Rohan Bopanna, cap de serie numarul opt.
Tecau si-a egalat cea mai buna performanta a sa la Openul Frantei, realizata in 2011, alaturi de suedezul Robert Lindstedt. Tecau si Rojer vor juca in sferturile de finala cu favoritii numarul doi ai probei, Vasek Pospisil (Canada) si Jack Sock (SUA).
Mergea si Bopanna vor primi 33.000 de euro si 180 de puncte ATP, in timp ce Tecau si Rojer si-au asigurat 61.000 de euro si 360 de puncte. Tecau si Rojer, care au un singur titlu anul acesta, la Rotterdam, s-au oprit in optimile probei de dublu anul trecut la Roland Garros.
Cele doua perechi s-au intalnit recent, in optimi la Mastersul de la Roma, iar Tecau/Rojer au castigat cu 6-2, 5-7, 10-8. Tecau l-a mai invins de doua ori in 2015 pe Mergea, dar acesta facea pereche cu britanicul Dominic Inglot (la Australian Open in sferturi si la Miami in primul tur). Totodata, Tecau si Rojer au pierdut de doua ori in 2015 in fata lui Bopanna (cu Daniel Nestor ca partener), in finala la Sydney si in semifinale la Dubai.
Anul trecut, la Roland Garros, Mergea a ajuns pana in semifinale, alaturi de croatul Marin Draganja.
Horia Tecau s-a calificat si in sferturile de finala ale probei de dublu mixt, alaturi de slovena Katarina Srebotnik, urmand sa infrunte perechea alcatuita din suedezul Robert Lindstedt, fost partener al romanului in urma cu cativa ani, si Maria Jose Martinez Sanchez (Spania).
Duminica, perechea romano-olandeza Florin Mergea/Michaella Krajicek este programata sa joace in optimile de finala ale probei de dublu mixt impotriva cuplului polonezo-ceh Marcin Matkowski/Lucie Hradecka.
Sursa: Agerpres