Starea de sanatate a lui Pavarotti, care fusese operat in iulie 2006 de cancer la pancreas, se agravase miercuri seara, el pierzandu-si de mai multe ori cunostinta. Luna trecuta a fost internat timp de doua saptamani pentru teste medicale. Pavarotti suferea de probleme respiratorii, dupa ce in ultimul an urmase cinci serii de tratamente prin chimioterapie.
”Maestrul a dus o lupta lunga si grea cu cancerul de pancreas, care in cele din urma i-a luat viata. In conformitate cu abordarea care i-a caracterizat viata si munca, el a ramas increzator pana la moarte”, potrivit unui comunicat de presa preluat de Rompres.
Tenorul a cantat ultima oara in public in Italia acum aproape doi ani, in timpul Jocurilor Olimpice de Iarna de la Torino. A cantat atunci aria sa favorita, Nessun Dorma, din opera Turandot, de Puccini.
Luciano Pavarotti era considerat "cel mai mare tenor al lumii" de la disparitia "Marelui Caruso" in 1921. Inzestrat cu o voce exceptionala, italianul a stiut sa se impuna pe cele mai prestigioase scene de la Scala din Milano la Metropolitan Opera din New York.
Biografie Luciano Pavarotti
Pavarotti s-a nascut la 12 octombrie 1935, la Modena, in familia unui brutar. In copilarie a facut mult sport, fiind toata viata un pasionat de fotbal, tenis si calarie. A studiat pedagogia la Scuole delle Magistrale din Modena si a fost profesor timp de doi ani la Scoala Populara din localitate. Ulterior, a urmat studii muzicale la Arrigo Pola si Ettore Campogalliani din Mantua.
Cariera sa muzicala a inceput in anul 1961, pe scena Operei Reggio Emilia, cu rolul Rodolfo din opera ^Boema^ de Puccini. In 1965, a fost partenerul Joanei Sutherland in ^Lucia di Lammermoor^, pentru prima oara pe o scena americana. In 1966, a debutat in ^I Capuletti ed i Montecci^ de Bellini, pe scena Scalei din Milano iar, in 1968, a interpretat rolul lui Rudolf in opera ^Boema^ la Metropolitan din New York. In 1986, a cantat, pentru prima oara, pe o scena din China, iar la 3 mai 1990, si-a facut debutul la Moscova.
Luciano Pavarotti a fost initiatorul seriei de spectacole ^Pavarotti si prietenii^, organizata in scopuri caritabile. A cantat pe marile scene ale lumii alaturi de voci consacrate apartinand tuturor genurilor muzicale. Printre partenerii sai de scena s-au numarat Bryan Adams, Jon Bon Jovi, Boyzone, U2, Mariah Carey, Eric Clapton, Joe Cocker, Gloria Estefan si Elton John. A jucat in filme (^Yes Giorgio^ – 1981 si ^Rigoletto^ – 1982) si a scris cateva carti cu tenta autobiografica, dintre care amintim ^Povestea mea^ (1981) si ^Grandissimo Pavarotti^ (1986). Faima mondiala a cunoscut-o alaturi de tenorii spanioli Placido Domingo si Jose Carreras, in seria de concerte ^The Three Tenors^.
In august 1999, Pavarotti a sustinut un concert in Romania, organizat cu ocazia ^eclipsei de soare a Mileniului^. Concertul lui Luciano Pavarotti, programat in ziua eclipsei, pe 11 august, s-a desfasurat la Bucuresti, pe scena modulara din Piata Constitutiei.
In decembrie 2003, s-a casatorit cu fosta lui secretara, Nicoletta Mantovani, in varsta de 33 de ani. Casatoria civila a fost celebrata la Teatrul Municipal din Modena. Nicoletta i-a daruit o fata, Alice. Anterior fusese casatorit cu Adua Veroni, care i-a daruit trei fiice – Lorenza, Cristina si Giuliana. A divortat dupa un mariaj care a durat 35 de ani.
12 octombrie 2005, ziua celei de-a 70-a aniversari de la nastere, a marcat retragerea lui Luciano Pavarotti din viata muzicala. Pentru ultimul sau spectacol, Pavarotti a ales o partitura extrem de dificila, dar sugestiva pentru intreaga sa viata: ^La forza del destino^. El a fost singurul cantaret de opera care a vandut mai mult de 100 de milioane de inregistrari.
Turneul mondial de adio (^Farewell Tour^), inceput in 2003, a continuat totusi pana in vara lui 2006. In iulie 2006, Pavarotti a suferit o interventie chirurgicala pentru extirparea unei tumori la pancreas, motiv pentru care toate concertele de pe agenda 2006 au fost anulate.
Prima aparitie publica dupa operatia efectuata la New York a fost in noiembrie 2006, cu ocazia Festivalului Muzical de la Bergamo, cand a primit Premiul Donizetti in semn de recunoastere a felului in care a interpretat opera marelui compozitor pe marile scene ale lumii.
Sursa: Ioana Osan