Procurorul DNA Cluj Adriana Titu şi tânărul avocat Alexandru Rîşniţă au fost protagoniştii celui mai tensionat moment de până acum din procesul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş de la tribunalul Cluj. Şi acest proces nu duce lipsă de astfel de momente.
După audierea celor doi martori de ieri, 14 martie, avocatul primarului judecat pentru luare de mită a anunţat că depune o nouă cerere în probaţiune şi a lăsat câte o copie judecătorului şi procurorului. În acel moment, procurorul DNA Adriana Titu s-a enervat, s-a îndreptat către avocat şi i-a trântit cererea pe masă, susţinând că la fiecare termen avocatul vine cu câte o nouă cerere.
Procurorul a susţinut că cererea trebuie depusă cu câteva zile înainte, nu în sală, ca să aibă timp să o studieze pentru o formula o poziţie. Judecătorul Ioana Boiciuc i-a spus procurorului că dacă volumul este prea mare, poate solicita un termen în vederea studierii cererii în probaţiune. „Vă rog să cenzuraţi probatoriul”, a afirmat Adriana Titu.
Un moment comic a fost când judecătorul i-a spus avocatului să-i dea din nou exemplarul procurorului. Acesta a refuzat să mai meargă până la masa procurorului, astfel că instanţa a luat şi acel exemplar şi l-a trimis procurorului prin grefier.
După alte discuţii tensionate între procuror şi avocat, judecătorul a intervenit şi a atenţionat părţile că va împărţi amenzi judiciare: „Am mai avut o cauză în care am zis că-i amendez pe toţi”.
Cererea în probaţiune de la care a pornit scandalul se referă la revenirea asupra administrării probelor testimoniale privind pe 23 de martori din rechizitoriu şi o completare a tezei probatorii a încă 19 martori propuşi de apărare.
Avocatul Rîşniţă a cerut instanţei înregistrarea şedinţei de judecată. Acesta a precizat pentru clujust.ro că şi procurorul DNA a procedat la fel când a avut cereri în probaţiune, adică le-a depus în sală.