Criza din Ucraina nu trebuie sa duca la un nou Razboi Rece, a declarat presedintele Vladimir Putin, care a criticat „agresivitatea politicii americane” si numeroasele baze militare pe care Statele Unite le au in lume. Potrivit presedintelui rus, criza din Ucraina nu trebuie sa duca la un nou Razboi Rece, iar solutionarea tensiunilor este posibila printr-un dialog pasnic. „Sper ca nu intram intr-o noua etapa de Razboi Rece”, a declarat Vladimir Putin, intr-un interviu pentru posturile franceze de televiziune TF-1 si de radio Europe-1.
Liderul de la Kremlin a insistat ca „oamenii, indiferent de locul in care traiesc sau locuiesc, au drepturi, iar acestea trebuie aparate”. Intrebat despre un eventual rol al Rusiei in destablizarea estului Ucrainei, presedintele Vladimir Putin a asigurat ca „nicio forta militara, niciun instructor rus nu sunt prezenti in sud-estul Ucrainei”.
In ceea ce priveste intentiile anexarii unor regiuni din estul si sudul Ucrainei, Vladimir Putin a asigurat ca Moscova „nu s-a ocupat si nu se va ocupa niciodata cu aceasta”. Liderul rus a apreciat ca „puterea de la Kiev trebuie sa organizeze un dialog cu populatia, iar acesta nu trebuie sa aiba loc cu tancurile si avioanele, ci prin negociere”.
In acelasi timp, Vladimir Putin a criticat politica americana si a afirmat ca aceasta este una dintre cele mai „agresive”. „Nu este un secret ca politica cea mai dura, cea mai agresiva (…) este cea a Statelor Unite”, a declarat Vladimir Putin. Rusia „aproape ca nu are trupe in strainatate”, in timp ce Statele Unite au „peste tot in lume baze militare” si trupe.
Presedintele Vladimir Putin participa vineri la ceremoniile din Franta cu prilejul debarcarii in Normandia, unde are programate intrevederi cu liderii din Germania, Franta si Marea Britanie. In schimb, Washingtonul a asigurat ca presedintele Barack Obama nu va avea nicio intrevedere in Franta cu omologul sau rus, care participa pentru prima oara la un eveniment in prezenta liderilor occidentali, dupa ce Rusia a alipit peninsula Crimeea.
Sursa: Mediafax