Ieri, în jurul orei 17:20, poliţiştii din Baia Mare a fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că pe strada Păltinișului a avut loc o tentativă de furt.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că o femeie în vârstă de 59 de ani în timp ce se deplasa pe aleea de acces în scara blocului, un tânăr de etnie rromă a încercat să-i smulgă poșeta de pe umărul stâng, moment în care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se de gardul care împrejmuieşte aleea.
Femeia a fost preluată de către un echipaj medical şi transportată la spital pentru investigaţii medicale.
Au fost demarate activităţi specifice, iar poliţiştii au identificat autorul faptei, ca fiind un tânăr din Baia Mare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie.