In urma cu aproximativ 260 de milioane de ani s-a produs un fenomen de disparitie in masa care a dus la pierderea a pana la 80% dintre vertebratele terestre, conform unui nou studiu, informeaza Live Science. Aceasta calamitate suportata de biosfera a coincis cu declansarea unor puternice procese vulcanice in zona de sud a Chinei.
Istoria vietii pe Pamant este fragmentata de cateva evenimente de mari disparitii in masa. In ultimii 500 de milioane de ani s-au produs cinci astfel de fenomene majore care au dus, fiecare, la disparitia a 50% pana la 95% din biodiversitatea planetei. Recent, unii oameni de stiinta au avertizat ca suntem in pragul unui al saselea astfel de fenomen, de aceasta data produs din cauze antropice.
Timp de aproximativ doua decenii, unii oameni de stiinta au sustinut ipoteza ca ar fi existat inca un astfel de fenomen de disparitie in masa in urma cu 260 de milioane de ani, la sfarsitul stadiului Capitanian al epocii Guadalupian aflata la mijlocul perioadei Permiane a erei Paleozoic. Estimarile anterioare sugerau ca acest fenomen de disparitie in masa a dus la pierderea a cel putin 56% dintre speciile de plante terestre si aproximativ 58% din biodiversitatea nevertebratelor marine.
Insa, din cauza perioadei foarte indepartate de timp in care s-a produs acest eveniment, paleontologii nu au descoperit suficiente dovezi in straturile fosiliere pentru a putea demonstra producerea fenomenului de disparitie in masa. Acest lucru i-a facut pe unii paleontologi sa sustina ca aceasta disparitie in masa nu a existat — in locul unei disparitii in masa produse in timp relativ scurt, ei sustineau ca multe specii din acea perioada au disparut lent, in timp.
Pentru a face lumina in aceste controverse, o echipa de paleontologi a ales sa exploreze mai multe situri din Bazinul Karoo, o zona foarte bogata in fosile care acopera aproximativ doua treimi din Africa de Sud. „Am adunat o uriasa baza de date cu privire la fosilele din Bazinul Karoo in ultimii 30 de ani”, a declarat unul dintre coautorii acestui studiu, Bruce Rubidge, paleontolog si specialist in sedimentologie de la Universitatea sud-africana din Witwatersrand.
Prin analiza specimenelor adunate de-a lungul deceniilor, oamenii de stiinta au descoperit ca intre 74% si 80% dintre toate vertebratele terestre au disparut in urma cu 260 de milioane de ani. „Studii anterioare ajungeau la concluzia ca la mijlocul Permianului, la sfarsitul (epocii) Guadalupian, s-a produs un important eveniment de disparitie in masa, iar acum avem dovada ca acest fenomen a afectat si ecosistemul terestru (nu doar pe cel marin)”, a declarat Rubidge pentru Live Science.
Bruce Rubidge si colegii sai au fost preocupati in acest studiu in special de originea mamiferelor. Ei s-au concentrat asupra stramosilor mamiferelor — animale primitive din grupul Therapsidelor, un fel de reptile cu unele caracteristici de mamifere. Printre victimele acestui fenomen de disparitie in masa se numara niste Therapside primitive din subordinul Dinocephalia — primele tetrapode cu adevarat mari, sau animale cu patru picioare care au populat ecosistemul terestru. „Aceste animale aveau o lungime a corpului de aproximativ 3,5 metri”, conform lui Rubidge.
Conform studiului, majoritatea speciilor disparute in urma cu 260 de milioane de ani apartineau subordinului Dinocephalia.
Mai mult decat atat, oamenii de stiinta au identificat faptul ca acest eveniment de disparitie in masa a coincis cu declansarea unor puternice fenomene vulcanice in zona de sud a Chinei de astazi. „Vulcanismul ar putea fi cauza acestui eveniment de disparitie in masa”, conform lui Rubidge.
Pentru viitorul apropiat, Bruce Rubidge si colegii sai doresc sa adune cat mai multe fosile din acea perioada pentru a afla mai multe despre dimensiunile acestui fenomen de disparitie in masa. „Vrem sa aflam, de asemenea, ce s-a intamplat dupa aceasta disparitie in masa — ce specii au patruns in zonele de habitat lasate libere de animalele disparute si de cat timp a fost nevoie pentru refacerea biodiversitatii”, a mai precizat el.
Concluziile acestui studiu sunt prezentate p larg in ultimul numar al revistei Proceedings of the Royal Society B.
Sursa: Agerpres