Astrofizicianul britanic Stephen Hawking spune ca a descoperit „formula castigatoare” care ar putea ajuta echipa nationala de fotbal a Angliei sa triumfe la Cupa Mondiala din Brazilia, culoarea rosie si evitarea temperaturilor ridicate numarandu-se printre factorii determinanti.
Celebrul savant britanic, renumit pentru teoriile sale din domeniul astrofizicii, a fost angajat de o companie de pariuri pentru a analiza datele statistice de la toate editiile Cupei Mondiale la care Anglia s-a calificat dupa ce a castigat acest trofeu in 1966. Compania britanica l-a contactat pe Stephen Hawking, in speranta ca acesta va descoperi formula castigatoare, potrivit huffingtonpost.com.
Concluzia renumitului astrofizician este urmatoarea: Nationala antrenata de Roy Hodgson are cele mai bune sanse de a triumfa in Brazilia daca va evita temperaturile ridicate, va adopta agresivul sistem de joc 4-3-3 si va purta un echipament rosu.
Cu toate acestea, Stephen Hawking spune ca nu va paria pe Anglia in ceea ce priveste echipa castigatoare din Brazilia si considera ca tara gazda va castiga turneul: „Ar fi o naivitate sa treci cu vederea echipa Braziliei. Tarile gazda au castigat 30% din Cupele Mondiale”.
Savantul britanic a utilizat principii stiintifice pentru a alcatui doua formule de calcul. Prima dintre ele, care tine cont de mai multe variabile, descrie probabilitatea ca Anglia sa castige un meci, iar cea de-a doua vizeaza sansele pe care Anglia le are in cazul meciurilor care se vor incheia prin executarea loviturilor de la 11 metri.
„Inca din zorii civilizatiei, oamenii nu au fost multumiti de ideea potrivit careia evenimentele sunt chestiuni fara legatura intre ele si inexplicabile„, a declarat Stephen Hawking intr-o conferinta de presa organizata la Londra. „Ei au dorit mereu sa inteleaga acea ordine care sta la baza lumii. Cupa Mondiala nu face exceptie”, a adaugat savantul.
Stephen Hawking, care este aproape paralizat din cauza unei maladii neurodegenerative, spune ca Anglia ar trebui sa foloseasca un echipament rosu in Brazilia pentru a-si mari sansa de a castiga competitia si sa adopte sistemul de joc 4-3-3 in locul sistemului 4-4-2.
„Psihologii din Germania au descoperit ca rosul ajuta echipele sa aiba mai multa incredere si sa fie percepute ca fiind mai agresive si dominante. In mod similar, sistemul 4-3-3 are un aspect pozitiv mai pregnant, asadar echipa va avea de castigat din motive psihologice similare. Iar sansele noastre (ale echipei Angliei, n.r.) de a castiga cresc cu 33% daca meciul incepe la ora locala 15.00″, a adaugat astrofizicianul.
Referindu-se la loviturile de la 11 metri, Stephen Hawking considera ca secretul va consta in viteza si ca jucatorii care executa acele lovituri de departajare vor avea nevoie sa faca cel putin trei pasi inainte de a lovi mingea.
„Viteza nu va insemna insa nimic fara plasament. Daca as fi putut sa-i soptesc acest lucru lui Chris Waddle la ureche, inainte de a trimite mingea pe orbita, in 1990! Trageti la poarta mai degraba cu latul piciorului decat cu siretul si veti avea sanse cu 10 procente mai mari de a inscrie”, a adaugat renumitul astrofizician.
Cea de-a 20-a editie a Cupei Mondiale de fotbal va avea loc in Brazilia in perioada 12 iunie – 13 iulie.
Stephen Hawking, renumit si pentru umorul sau, spune ca i-a fost mult mai greu sa gaseasca un sens jocului de fotbal decat sa explice misterele Universului: „E un joc extrem de complicat. De fapt, in comparatie cu fotbalul, cred ca fizica cuantica este relativ simpla”.
Sursa: Mediafax