Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au acţionat împreună cu poliţiştii rutieri pentru depistarea unui bărbat bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune. Cooperarea cu poliţiştii din Hunedoara a condus la documentarea activităţii infracţionale a acestuia şi arestarea sa preventivă.
În fapt, este vorba despre un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Sat Viile Apei, oraş Seini, bănuit că a comis mai multe fapte de înşelăciune, pe raza mai multor judeţe. Metoda de operare era aceeaşi: închiria autoturisme folosindu-se de acte false şi nu le mai restituia, înstrăinându-le. Două dintre faptele de înşelăciune au fost comise recent, pe raza municipiului Baia Mare.
Bărbatul a fost depistat în trafic, marţi, 08 octombrie, în jurul orei 04.00, în timp ce conducea unul dintre autoturisme, la intersecţia bulevardului Bucureşti cu bulevardul Republicii din Baia Mare. Verificările poliţiştilor au relevat că permisul de conducere şi cartea de identitate pe care acesta le-a prezentat erau false. Totodată s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere şi, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei care a dispus arestarea sa preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fals privind identitatea, înșelăciune, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.