Un român de 41 de ani, şofer de TIR, a produs un groaznic accident de circulaţie miercuri la prânz, pe o autostradă din Italia.
Românul circula cu TIR-ul pe care îl conducea pe autostrada A12, iar la un moment a pierdut controlul volanului.
Conform Il Secolo XIX, TIR-ul s-a răsturnat pe autostradă, de-a latul, astfel că circulaţia a fost blocată în zonă timp de mai multe ore, potrivit Observator.TV.
Din fericire, nu au existat victime. Şoferul român a scăpat ca prin minune, iar pe sensul respectiv de mers nu mai circulau alte autoturisme la momentul respectiv, astfel că nicio maşină nu s-a ciocnit de TIR.
Totuşi, TIR-ul era încărcat cu ornamente, astfel că întreaga marfă s-a făcut praf, înregistrându-se astfel o pagubă însemnată.
Şoferul român a fost testat şi a ieşit 0 atât la alcool, cât şi la droguri.
A avut puterea să le spună poliţiştilor că a pierdut controlul volanului într-un moment în care încerca să configureze sistemul GPS, astfel că a existat un moment de neatenţie din partea lui.