Teribilism și aventurism. Așa poate fi calificat comportamentul unui conducătorilor auto care au fost surprinși gonind pe Bulevardul Independenței din Baia Mare.
Incidentul a fost filmat de un cameraman amator, care a pus materialul video pe internet. Cazul a stârnit comentarii virulente din partea internauţilor.
Un nou tip de teribilism în trafic face furori în Baia Mare. Se pare că mai ales în rândul tinerilor este tot mai la modă să facă „liniuțe” pe bulevardele din Baia Mare. Posesorii de maşini puternice se întrec, în toiul nopţii, iar „episoadele” cu scârţâituri înfiorătoare de pneuri pot dura minute în şir după cum demonstrează materialul alăturat.
Ne mai mirăm că se produc accidente și că doar în 2019 au murit 19 persoane pe șoselele din Maramureș. Ăștia suntem noi. Suntem mari, suntem tari și suntem din Baia Mare!