Primariile din comunele a caror infrastructura a fost afectata de inundatiile din 2010 mai au la dispozitie inca o luna pentru a depune proiecte pentru finantarea lucrarilor de reabilitare, dupa ce termenul initial a fost prelungit de Autoritatea de Management a Ministerului Agriculturii. Investitiile se vor face prin Programul National de Dezvoltare Rurala, fiind finantate cu aproximativ 156 de milioane de euro, 80% din suma fiind alocata de Uniunea Europeana si 20% din bugetul de stat. In Maramures, inundatiile au afectat peste 30 de kilometri de drum din 14 comune, sapte poduri si 42 de podete.
14 comune din Maramures pot sa obtina bani pentru refacerea si modernizarea infrastructurii rutiere afectate de inundatiile din 2010. Termenul pentru depunerea proiectelor a fost prelungit cu inca o luna, pana la 31 august, la solicitarea Autoritatii de Management din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Cererile de finantare se depun la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP), fondurile totale alocate fiind de 155.942.700 de euro, din care 80% sunt contributia Uniunii Europene, iar 20% sunt alocati de la bugetul de stat.
In Maramures, inundatiile de anul trecut au afectat infrastructura rutiera din 14 comune: Barsana, Cernesti, Farcasa, Grosii Tiblesului, Petrova, Ruscova, Valea Chioarului, Baiut, Bistra, Copalnic Manastur, Dumbravita, Gardani, Leordina, Poienile de sub Munte, in total peste 30 de kilometri de drum comunal, sapte poduri si 42 de podete necesitand lucrari reabilitare.
Cea mai afectata infrastructura rutiera a fost cea din Copalnic Manastur (unde trebuie reabilitata o suprafata de 20 de kilometri din cei 34 de kilometri de drum comunal si doua din cele noua poduri) si Valea Chioarului (3 kilometri de drum, un pod si opt podete).
Sursa: Catalin Vischi