Persoanele fizice care obţin venituri impozabile din activităţi agricole trebuie să plătească 50%, din impozitul datorat pentru anul 2017 pînă la data de 25 octombrie 2017.
Este vorba de persoanele fizice care obţin, individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea, creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Venitul dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit. Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine pentru categoriile de produse vegetale şi animalele pentru care sunt stabilite limitele pentru venituri neimpozabile – categorii prevăzute la art. 105, alin. (2), din Codul fiscal. În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfăşurarea a două sau mai multe activităţi agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, organul fiscal competent stabileşte venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activităţi.
În anul fiscal curent, pentru veniturile realizate de persoanele fizice individual sau într-o formă de asociere, în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile norma de venit se reduce proporţional cu pierderea respectivă. Fenomenele meteorologice nefavorabile pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheţ, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă şi inundaţii, precum şi a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale/animalele deţinute.
Constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor se fac la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de norme de venit, de o comisie numită prin ordin al prefectului judeţului.
Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final. Organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat şi emite decizia de impunere.
Plata impozitului anual, stabilit conform deciziei de impunere anuale, se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, astfel:
• 50% din impozit – pînă la data de 25 octombrie inclusiv
• 50% din impozit – pînă la data de 15 decembrie inclusiv.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult