Pe internet au apărut anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste de salivă pentru depistarea COVID-19 distribuite în școli, după ce autoritățile din educație au pasat responsabilitatea testării către părinți. Majoritatea școlilor au optat ca testarea să fie făcută acasă, de părinți, de două ori pe săptămână.
„2 teste covid antigen luate de la scoala noi noute va descurcati voi cu ele ieftine”, este descrierea unuia dintre anunțurile plasate pe OLX. Prețul ofertei este de 75 de euro.
Într-un alt anunț, două teste sunt vândute cu 50 de lei, doar în București.
„2 teste salivă Covid, sigilate, sterile, ambalate și gata de utilizat pentru toți cei care au dubii în privința virusului”, este descrierea unei alte oferte.
În cazul în care testele sunt pozitive, părinţii sunt nevoiţi să anunţe şcoala şi medicul de familie pentru testarea PCR. Unităţile de învăţământ vor avea primele rezultate ale testelor de salivă luni dimineaţă.
După minivacanţa de 1 decembrie cadrele didactice şi elevii au primit încă o misiune. Aceea de a asambla kit-urile pentru testarea non-invazivă. Testarea cu probe din salivă se va face în prima şi a patra zi din săptămână. În situaţia în care un elev va avea un test pozitiv, părintele va fi nevoit să anunţe şcoala şi medicul de familie.
Ulterior i se va face un teste PCR, dacă şi acela va fi pozitiv, copilul va sta în izolare timp de 14 zile. Dacă testul PCR este pozitiv, toată clasa trece în online.
Mulţi părinţi au fost suprinşi să afle că au primit sarcina de a face ei singuri testările copiilor.
Şi în ţară, cele mai multe şcoli au ales ca testarea să se facă la domiciliu.
Rezultatele testelor non-invazive nu sunt recunoscute de Direcţiile de Sănătate Publică , de fiecare dată este nevoie de o confirmare a inefecţiei printr-un test antigen sau unul RT-PCR.