Clubul de fotbal CFR Cluj a transmis, marţi, prin intermediul unui comunicat publicat pe Facebook, că a respectat protocoalele MTS/FRF/LPF, iar cele 23 de teste pozitive din club au fost de fapt teste fals-pozitive, iar acum echipa va trebui să joace trei meciuri în decurs de şase zile.
”Clubul CFR 1907 Cluj a respectat absolut toate măsurile cuprinse în Protocoalele MTS/FRF/LPF şi toate recomandările venite din partea autorităţilor. Am dat dovadă de transparenţă în relaţia cu autorităţile statului şi ne-am luat toate măsurile de prevenţie posibile pentru a opri răspândirea acestui virus. În urma investigaţiilor şi retestărilor efectuate în ultimele zile s-a dovedit faptul că din totalul de 23 de persoane depistate pozitiv NICIUNA nu este şi nici nu a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2, aşadar testele efectuate iniţial au fost fals-pozitive”, se arată în comunicatul campioanei României.
”Ca urmare a acestei situaţii create, echipa noastră nu a putut disputa meciul cu FC Botoşani duminică, aşa cum era programat iniţial, acesta fiind reprogramat pentru data de astăzi. În următoarele 6 zile, CFR 1907 Cluj va trebui să joace 3 meciuri, toate extrem de importante pentru clubul nostru. E important de menţionat faptul că până astăzi, echipa a fost privată de posibilitatea desfăşurării antrenamentelor, fapt care poate afecta forma băieţilor în aceste meciuri rămase”, precizează clubul.
CFR Cluj menţionează că antrenorul principal al echipei, Dan Petrescu, alături de o parte a staff-ului său tehnic nu va putea fi alături de echipă în următoarea perioadă, iar acest lucru ”este un mare handicap în lupta pentru titlu”.
”Suntem alături 100% de jucătorii şi staff-ul tehnic care au fost testaţi pozitiv şi ne dorim să se însănătoşească cât mai repede pentru a putea să revină alături de echipă. Toţi cei implicaţi în viaţa echipei: jucători, conducători şi angajaţi, alături de familiile noastre, am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, suntem epuizaţi de eforturile depuse şi de stresul la care am fost supuşi. Am avut oameni profesionişti în jurul nostru cărora le suntem extrem de recunoscători”, adaugă comunicatul.
Clubul le mulţumeşte conducerii şi angajaţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca şi suporterilor care au fost alături de echipă.
”În următoarea perioadă vom analiza tot ceea s-a întâmplat în jurul echipei în ultimele zile şi vom lua o decizie în acest sens. Acum ne concentrăm la cele trei meciuri rămase de disputat”, concluzionează gruparea ardeleană.
CFR Cluj va juca marţi, de la ora 21:30, pe teren propriu, cu FC Botoşani, în etapa a 9-a a fazei play-off. Clujenii mai au de disputat două partide, ambele în deplasare, cu FCSB (etapa a opta) şi cu Universitatea Craiova (etapa a 10-a). Universitatea conduce în clasament, cu 44 puncte, urmată de CFR, 40 puncte (un meci mai puţin).
De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucătorii şi angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova şi Politehnica Iaşi, ceea ce a dus la suspendarea unor meciuri şi la deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică.
De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş şi ASU Poli Timişoara.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
AGERPRES