Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea naţiei“, critică dur justiţia din România pe blogul personal. Textul publicat poartă titlul „Vă uitaţi mult la porno, doamnelor şi domnilor judecători români iubitori de pedofili?“.
Dragoş Pătraru scrie: Ne-am obișnuit să vedem justiția doar raportându-ne la gradul în care sunt ”paradiți” corupții. Sau, mă rog, cei pe care noi i-am judecat deja din canapea și le-am pus deja eticheta de corupți. Le-am dat sentința și condamnarea. Ah, dacă ar avea România atâtea pușcării pentru câte condamnări pronunțăm noi, seară de seară, din fața televizorului! Pentru că știm noi, pentru că, uite, i-a luat DNA-ul, le-a pus cătușele, deci trebuie să fie clară treaba. E, uite că treaba nu doar că nu era clară, era pur și simplu abuzivă din partea unor procurori, a unor oameni din servicii și a unor judecători. Dar nu despre acest aspect al justiției mi-am propus să scriu astăzi. N-aș vrea să atac (încă o dată) independența justiției, comentând cum nu și-a făcut ea treaba în ultimii 25 de ani, manipulându-i mizerabil pe cetățeni, făcându-i să creadă că vinovații pentru neînfăptuirea justiției sunt în cu totul alte domenii, nicidecum în interiorul sistemului de justiție.
Justiția nu înseamnă numai corupție. Ați fost vreodată, o zi întreagă, într-o sală de tribunal? Mergeți, dacă vreți să vă faceți o idee despre actul de justiție din România. Veți vedea că de fapt noi, în România, suntem foarte departe de ceea ce ar trebui să fie justiția. Multe sentințe n-au absolut nicio legătură cu dreptatea, cu legile, cu faptele din dosar. Orice avocat vă poate spune că de multe ori, e vorba de dispoziția judecătorului, de toanele lui. Pur și simplu. E de multe ori o loterie. Pentru că volumul de muncă este atât de mare, încât e aproape imposibil să aprofundezi faptele aflate la dosar. Cu toate astea, judecătorii din România nu par deranjați. Nu am auzit de judecători care să spună: ”Bă, eu nu pot să cuprind atât de multe cazuri, drept pentru care nu mai intru în atât de multe dosare.”
Paranteză cu recomandare de carte, apropo de modul în care funcționăm.
În cea mai recentă carte a sa, Când – secretele științifice ale momentului perfect, Daniel Pink vorbește despre un experiment cutremurător, făcut cu judecători care acordă eliberarea condiționată a deținuților. Studiile arată că ai șanse minime să fii eliberat condiționat dacă decizia se ia după ora 11. Și asta pentru că, în mod natural, cheful și atenția judecătorilor scad serios după primele ore de activitate. Și e valabil peste tot unde avem de-a face cu munca umană. După orele prânzului, s-a constatat că greșelile medicilor și ale echipelor medicale cresc, astfel încât în multe spitale au fost introduse câteva proceduri suplimentare, înainte și în timpul operațiilor, prin care se evită greșelile ce pot apărea după prânz, când activitatea noastră înregistrează o curbă descendentă serioasă. Pink recomandă un somn rapid după masa de prânz, nu mai mult de 20 de minute, pentru un randament constant.
Revenind, întreb: Oare când pronunță judecătorii din România sentințele în dosarele de pedofilie? Să fie toate după prânz?
Excelentă ancheta colegilor de la Libertatea. Plecând de la informația (confirmată de Ministerul Justiției) că peste 500 de pedofili dovediți și condamnați sunt în libertate – jurnaliștii arată că 12 judecători români au considerat că dacă fetele minore violate nu au spus părinților, tăcerea lor e dovada că și-au dat consimțământul pentru sex. Găsiți investigația aici, iar la finalul ei aveți toate linkurile despre subiect.
Iată ce scrie Libertatea, despre argumentele din cele 12 dosare aduse de apărarea României la CEDO. Pentru că, logic, s-a ajuns acolo: „În majoritatea acestor cauze, s-a considerat că victimele – cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani – au consimțit la acte sexuale cu bărbați mai în vârstă – inclusiv sex anal și oral – în baza unor elemente precum faptul că nu le-au spus nimic părinților, nu au țipat după ajutor ori au fost de acord să însoțească făptuitorii în diversele locuri în care au avut loc actele.”
Vă dați seama unde ne aflăm cu această societate, dacă niște judecători pot gândi astfel?
Iar acum, ca să explic titlul pe care l-am dat acestui comentariu, un alt posibil răspuns pentru această… nici nu știu cum s-o numesc. Situație? Deoarece, așa cum ne asigură și autorii seriei de articole, nu e doar o justiție clasificată pe gen, o justiție bazată pe dominația masculină, ci e mai mult de atât.
E, mai mult de atât eu cred că este vorba despre porno. Da, da, porno. Pornhub, redtube, xhamster, lista poate continua. Toată lumea se uită la porno, nu? Eu mă uit. Știu, tu nu te uiți. Am vizitat, la Amsterdam, muzeul sexului. În prima cameră, o poți vedea pe actrița Louise Willy, executând un număr de striptease. Era anul 1895. În zilele noastre, când industria entertainmentului a fost dată cu capul de pereți de internet, iar acum se vede în situația de a munci serios pentru a câștiga clienți, a-i mulțumi, a-i păstra și a-i înmulți, ”conținutul” e rege (recomand aici cartea Streaming, Sharing, Stealing – Michael D. Smith și Rahul Telang). Și industria pornografiei se aliniază tendințelor.
În anul 2016 – sunt cele mai recente date pe care le-am găsit la ora asta, e trecut de miezul nopții – pornhub a avut 23 de miliarde de vizite. Deci, da, chiar și voi vă uitați la porno, altfel nu iese socoteala. 🙂 Dar problema nu e asta. Problema e ce trebuie să facă industria asta pentru a mulțumi audiența, pentru a păstra interesul vizitatorilor. Iar aici e suficient să deschizi un site cu conținut pornografic pentru a-ți da seama. Știți care sunt cele mai căutate și vizionate clipuri? Iată câteva titluri: Numai puțin… fereastră privată nouă… hai, să nu vă mai țin, puteți verifica la cele mai vizionate clipuri și la cele mai apreciate. Multe dintre ele sunt despre fiică vitregă și tată, mamă vitregă și fiu sau despre copile cărora domni cu dimensiuni generoase le rup toate găurile, conform descrierilor menite să te facă să dai click.
Iată, ce titlu frumos: ”Destroy my teen pussy!”
Unora dintre aceste fete nu le dai mai mult de 12-13 ani, deci e limpede că se caută fețe de copile. Probabil se plătește mult în plus pentru asta. Și mai e ceva acolo. Multă violență. Din ce în ce mai multă violență. Pentru că din ce în ce mai mulți oameni sunt dispuși să facă orice, pentru sume din ce în ce mai mici, într-o industrie care trebuie să țină pasul. Deci, asta vrea publicul, sex în familie și sex cu copii, cât se poate de violent, asta oferim, nu? Violența în creștere se manifestă peste tot în lume. Fii-mea îmi povestește că știe de multe cazuri în care băieții de vârta ei (are 17 ani) le bat pe prietenele lor. Ba, în multe cazuri, violența e ceva absolut normal între acești copii. Știți ce se întâmplă în pauze în multe, în prea multe dintre școlile din România? Manele și porno. Sau porno și manele. Pe telefoane. Știu, știu, ai voștri nu fac. Alții. Alții, da…
Atenție, nu e o chestie românească asta, e efectul internetului asupra omenirii. Și este efectul lipsei de control, așa cum spunea și Steve Hilton, în cartea sa, Mai uman, pe care v-o recomand. Cu toții știți cam pe unde a umblat copilul vostru de 12 ani astăzi. Dar știți cu exactitate pe ce site-uri a intrat? Hm, așa mă gândeam și eu. 🙂
Cum s-a ajuns aici?
Cum credeți că se apără cei care fac lobby industriei porno? Ghiciți ce? Exact cum își justifică judecătorii români sentințele. Exact cum se apără România la CEDO, unde trebuie să explice de ce judecătorii români au dat greutate mai mare cuvântului inculpaților decât spuselor victimei. Ba, cei din industria porno mai au o scuză, care stă în picioare până la un punct, dacă considerăm pornografia locul în care oamenii își pot explora fanteziile, fără ca treaba asta să aibă vreo urmare în viața reală: ”domnule, abuzul acela pe care-l vedeți acolo e consimțit!” O fi, dar li se întâmplă femeilor. Li se întâmplă unor persoane. E pe bune. Persoane care sunt puse pe categorii, în funcție de rasă, de culoare, de aspect, și de multe altele: grase / slabe, scunde / înalte, chiar însărcinate sau ne. Și influențează, iată, comportamentul oamenilor. Nu doar la noi, peste tot în lume. Există studii serioase pe tema asta.
Și influențează, iată, într-o nenorocită de societate patriarhală, în care oricum violența domestică e la ordinea zilei, în care femeile și copiii din zeci de mii de familii au de îndurat violența tatălui sau a altui bărbat – știu, știu, nu voi, Doamne ferește, alții, ceilalți -, chiar și sentințe judecătorești, lăsând în libertate oameni care găsesc fericire în a viola copii. Nici nu știi care-i mai rău: violatorul de copii sau judecătorul care vine și îi spune unei copile de 10 ani că s-a îmbrăcat sumar (caz real) și că, pentru că nu le-a spus părinților despre ce i s-a întâmplat, e clar că și-a dorit asta, ba chiar ea a inițiat acțiunea. Îl și văd pe un judecător d-ăsta aplecându-se la o fetiță violată și spunându-i: ”bine, bine, te-a violat domnul, dar și ție ți-a plăcut, târfă mică, te jucai provocator în fața blocului în maieul ăla, fără sutien, așa-i?”.
Preluare patraru.ro
– Servicii de creare site web
