Dascalii maramureseni ii cer primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, tichetele cadou care li se cuvin. Conducerea Sindicatului Liber din Invatamant Maramures (SLIMM) au anuntat ca va trimite catre primarie o adresa prin care va cere explicatii pentru neacordarea tichetelor cadou, in conditiile in care, pentru angajatii proprii ai primariei s-au gasit bani pentru premii.
Chiar daca au renuntat la pichetarea Prefecturii Maramures, dupa ce au obtinut cel de-al 13-lea salariu, sindicalistii din invatamant au declarat ca nu vor ceda in fata autoritatilor si vor face eforturi pentru a-si primi toate drepturile prevazute prin lege. Este si cazul tichetelor cadou.
Conducerea SLIMM a mentionat ca va trimite in cursul acestei saptamani o adresa catre Primaria Baia Mare prin care va solicita explicatii in legatura cu neacordarea acestui drept. ”Avem informatii ca la nivelul Primariei Baia Mare exista rezerve suficiente pentru ca salariile angajatilor proprii sa creasca si ca unii salariati au salarii foarte mari”, a afirmat Liviu Pop.
Sindicalistii vor participa si la dezbaterea publica privind bugetul local pe acest an. Liviu Pop a mai precizat ca spera ca scolile sa nu primeasca bani mai putini ca si anul trecut, pentru ca in caz contrar se va recurge la proteste.
”Vom participa la dezbaterea publica a bugetului. Suntem interesati ca actul educativ sa se desfasoare in parametrii normali. Cand se va vota bugetul speram ca toate unitatile de invatamant din Baia Mare sa nu aiba alocate sume sub cele repartizate anul trecut. Speram sa nu fim determinati sa recurgem la miscari de protest”, a concluzionat liderul de sindicat.
Sursa: Camelia Tocaci