Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat aproximativ 6.800 pachete tigari, in valoare de peste 61.000 lei, iar doi cetateni ucraineni sunt cercetati pentru contrabanda si trecere frauduloasa a frontierei de stat.
Ieri, 18 iunie a.c., in jurul orei 4.00, un politist de frontiera care isi desfasura activitatea la control acces in P.T.F. Siret a observat doua persoane care se deplasau dinspre frontiera spre interiorul tarii pe langa punctul de trecere, transportand mai multe bagaje voluminoase. Imediat, o echipa operativa a procedat la interceptarea persoanelor in cauza, reusindu-se retinerea si identificarea cetatenilor ucraineni M. Mikola, in varsta de 26 de ani si O. Andrii de 21 de ani.
Persoanele si bagajele cu tigari au fost transportate la sediul politiei de frontiera unde, in urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.224 pachete de tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana.
Totodata, au fost anuntate autoritatile de frontiera ale statului vecin pentru cercetarea in comun a evenimentului de frontiera.
La cercetari, persoanele in cauza au declarat ca au incercat sa evite controlul de frontiera deoarece aveau in bagaje tigari peste plafonul vamal admis.
Politistii de frontiera le-au intocmit celor doi tineri acte premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda in forma agravanta si trecere frauduloasa a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari in valoare de 12.250 lei a fost ridicata in vederea confiscarii.
Politistii de frontiera din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei, pe timpul unei misiuni specifice, in zona de responsabilitate, au mai descoperit, in apropierea frontierei de stat, abandonate in vegetatie, 5.540 pachete tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de 48.800 lei, marfa ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
Sursa: Emm